vineri, 8 decembrie 2017

Targuri faine prin Bucuresti!

Dupa ce am facut o scurta cautare pe internet despre targurile de anul acesta, am gasit cateva chiar bune de colindat si de inspirat, la care va invit si pe voi.
Deci, exista targuri traditionale, stiti, acelea care se intind in piete mai mari sau mai mici, din orase mai mari sau mai mici, si unde gasiti probabil aproape de toate, de la pulovere la jucarii si de la vin fiert la sarmale.
Apoi, exista targurile cu obiecte lucrate manual, de catre artisti mai mult sau mai putin cunoscuti, organizate in locuri neconventionale, unde puteti gasi produse unicat sau eventual in serie mica si foarte mica.
Si exista targurile numite si garage/yard sale, in care amintirile si dorintele de reinventare sunt la loc de cinste in cadrul lor. Va invit sa descoperiti cateva dintre ele, sa le vizitati si sa va bucurati de lucrurile mici care ne pot imbunatati viata!

 Detalii aici: Share & Wear Yard Sale


Detalii aici: Targ de lucruri misto


Detalii aici: Photo Garage Sale



Detalii aici :Targ de vinyluri










marți, 5 decembrie 2017

Cum sa fii fericit in Romania

Eh, cum?Ce, nu poti sa fii fericit intr-o tara nefericita? Intr-o tara in care delatiunea, minciuna si incompetenta sunt la conducere?Ba cica se poate. Nu una, ci 17 personalitati, de la Liiceanu la Monica Pillat sau de la Andrei Plesu la Clotilde Armand ne introduc in fericirea lor, mai mica sau mai mare, in acest volum coordonat de Oana Barna si tiparit la Humanitas.Volum al carui titlu, nu stiu daca ati observat, dar nu este cu semnul intrebarii, ci este pur si simplu o constatare. Nu, fericirile nu sunt toate la fel, slava Domnului, pot fi gasite in tine sau in afara ta, nu dureaza prea mult, dar cu toate astea e bine sa le gasesti cat mai des si sa le traiesti cat mai intens. De exemplu, pentru unii fericirea inseamna sa mearga cu trenul, pentru altii sa se plimbe pe strazi si sa priveasca arhitectura caselor,sau sa citeasca mult si bine, sau sa se uite la rasaritul de soare.Pe tine ce te face fericit? 
Personal, cel mai bine am rezonat cu Tatiana Niculescu, desi nu sunt chiar o cititoare fidela a scrierilor sale.Dar in aceasta carte chiar m-a nimerit, iata cateva definitii cu care sunt suta la suta de acord: "Fericirea este....sa te fi nascut din dragoste, daca se poate, si nu din intamplare, sau, in orice caz, pentru tine si nu pentru planurile de batranete ale parintilor........la trei ani sa nu ti se dea pe mana un smartphone, ca adultii sa isi poata vedea de treburile lor. Cineva, oricine, sa iti spuna povesti si sa te ocroteasca de spaimele noptii. Sa nu te convinga niciodata cei care spun ca nu mai e la moda sa citesti. Sa mergi mai degraba in contra curentului decat sa te pierzi in turma." Si as mai adauga eu: cauta neaparat fericirea de a face ceea ce iti place, iar  daca asta te va ajuta sa si traiesti, atunci vei avea si mai multe motive de a fi fericit. Chiar aici, in Romania!

duminică, 5 noiembrie 2017

Treaba ta!

"Treaba ta este sa joci cu onestitate ce ti s-a dat


Aminteste-ti ca esti un actor intr-o piesa de teatru, iar autorul alege varianta pe care o doreste: scurta, daca o vrea scurta; lunga, daca o vrea lunga; daca vrea sa joci rolul unui sarman, trebuie sa il joci cat de bine poti- la fel, daca te vrea in rol de infirm, sau de magistrat, sau de om sarac du duhul. Treaba ta este sa joci cu onestitate ce ti s-a dat: alegerea e in puterea altuia. "  


                                                                                                       EPICTET

miercuri, 25 octombrie 2017

La multi ani, Majestate!



"Si omul acesta este tatal meu
Când aveam nouă ani, am scris o compunere pe care am lăsat‑o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s‑o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa:
„Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lângă tine.
Am acasă o fotografie cu mine copil, aşezată pe o maşină veche de tuns iarba. Şedeam pe maşina cu care omul acesta tăia iarba şi mă simţeam în siguranţă.
În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele şi cu mine, Tatăl Nostru. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată.
La cei şapte ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală, stăteam pe scaunul din faţă al maşinii Volkswagen broscuţă şi eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe fereastră la oamenii din alte maşini să văd dacă îl remarcau şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos.
Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota şi a fost destul de ciudat să fiu acolo, în aer, înconjurată de nori şi de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pământ, şi puteam să văd maşinile şi copacii, lacul, câmpurile şi şoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanţă un alt avion. Deodată, a spus: «Dacă aş începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celălalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor». M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut şi m-am gândit că omul acesta e destul de puternic să rezolve orice problemă.
Când mă întorceam de la şcoală, la casa veche din Versoix, el citea mereu Herald Tribune după masa de seară, dezlega rebusuri, asculta muzică clasică, înainte ca nesuferitele de televizoare să intre în viaţa noastră. Serile noastre în familie erau plăcute şi confortabile.
Când am devenit adolescentă, m‑a învăţat să conduc maşina, folosind pentru aceasta jeepul său. A fost foarte răbdător şi nu m‑a făcut să mă simt nervoasă sau neîndemânatică. El a fost dintotdeauna foarte calm, şi a fost bun şi înţelegător cu fiecare.
Dacă ceva se strica, el ştia să repare, mai ales lucrurile mecanice şi electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima maşină! Nu aveam nevoie să merg niciodată la garaj.
Am descoperit că acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e aşa de păcat că nu a continuat!), iubeşte muzica clasică, este un talentat fotograf şi îi place să călătorească şi să imortalizeze peisajele noi. Când eram mici şi veneau la noi copii de la şcoală, el scotea un proiector special şi ne arăta desene animate cu ciocănitoarea Woody, răţoiul Donald și Mickey Mouse. De aceea serbările noastre de acasă erau vestite la şcoală şi fiecare se întrecea să fie invitat în casa noastră.
Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru Europa Liberă, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia să fim liniştite în timpul înregistrării, de fapt, trebuia să stăm în altă cameră, ca să nu‑l deranjăm. Ascultam cu încordare cuvintele şi cadenţa limbajului. Eram de fiecare dată impresionate şi înţelegeam că e vorba de ceva cu adevărat important.
Eram mic copil atunci când am înţeles că există o parte în acest om care nu ne aparţine nouă. Totul era legat de înregistrările radio din fiecare an: o latură misterioasă a existenţei sale, mai presus de viaţa personală. Acest sentiment devenea evident şi în orele în care el ne povestea despre o ţară nu prea îndepărtată pe care o iubea şi pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei ţări, când ne arăta fotografiile acelui ţinut şi ne punea să ascultăm muzica acelor meleaguri. La început ne‑am întrebat cum poate cineva să piardă o ţară, cum se poate una ca asta ?! Dar ceea ce înţelegeam era că omul acesta era mai mult decât unul dintre membrii familiei noastre; în viaţa lui era o altă dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător şi mai profund. Şi totuşi, acel ceva era, într‑un fel, şi o parte din noi. Sentimentul de apartenenţă a crescut odată cu noi şi ne‑a adus şi mai aproape de omul despre care vă vorbesc.
Această altă parte a lui îl făcea reţinut şi trist. Dar cum el e foarte echilibrat, reuşea să-şi învingă tristeţea. Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, şi vorbele pe care le spune sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranţă; niciodată nu e haos în jurul lui.
Acest om are un formidabil simţ al umorului şi poate spune glume foarte amuzante; simţul umorului ne‑a folosit lui şi nouă ca medicament, atunci când venea tristeţea.
Persoana aceasta e incoruptibilă, nu l-am putut minţi niciodată. De exemplu, nu m-am putut preface că sunt bolnavă, ca să nu merg la şcoală.
Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a‑şi întreţine familia: a crescut găini, a condus maşini, a făcut tâmplărie, a fost agent de bursă, pilot de încercare şi producător de echipament electronic. Am descoperit că a purtat o incredibilă corespondenţă cu tot felul de oameni din toate colţurile lumii, despre ţara lui, despre jeepurile lui, despre fotografii, maşini, avioane şi chestiuni mecanice. Auzeam cu toţii cum bătea literele la maşina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet aşa de liniştitor!
Acest om a devenit Rege la vârsta de cinci ani şi continuă să fie. El a fost născut să reprezinte, să iubească şi să muncească pentru o ţară şi şi‑a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui, chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui.
A stat singur împreună cu armata lui în faţa naziştilor şi a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, când a întors armele de partea aliaţilor, în cel de‑al Doilea Război Mondial. Apoi, el singur a durat ani de încăpăţânată rezistenţă în faţa comuniştilor care, în cele din urmă, l‑au forţat cu ţevi de puşcă şi cu tancuri să‑şi părăsească ţara.
Dar acest om a supravieţuit duşmanilor lui şi chiar copiilor duşmanilor lui.
Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. El este dintotdeauna alături de tine.
Şi omul acesta este tatăl meu.
Margareta a României



Text scris de Principesa Moștenitoare Margareta în ziua de 25 octombrie 2001, când Majestatea Sa Regele Mihai a împlinit 80 de ani."
Articol preluat de pe site-ul Romania Regala

marți, 10 octombrie 2017

Timpurile Noi ale Dambovitei!

Tu, cand auzi cuvantul Dambovita, la ce te gandesti? La poduri daramate, la masini care se rastoarna si din cauza lipsei gardurilor, la mirosuri pestilentiale, la spatii intunecoase pe langa care ti-e frica sa treci seara? Si nu, nu este doar vina lor . A autoritatilor. Este si vina noastra. Pentru ca nu dorim sa ne pese. Nu dorim sa ne implicam. Si nu tinem mortis  sa atragem atentia cuiva asupra a ceea ce se intampla in jurul nostru, din teama de a nu fi aratat cu degetul sau din teama de a nu fi trezit din dulcele somn  al spiritului civic. Bine, hai ca pana acum am vorbit despre procentul majoritar. Gata, sa lasam si procentul minoritar sa se exprime, ca asa e in democratie, nu? Desi, am cam vazut eu cum stau lucrurile: majoritatea decide, dar minoritatea conduce.

Deci  sa revenim la oile noastre, adica la cei care nu numai ca doresc o schimbare, dar si-o si asuma. Adica e vorba de un proiect cultural ce se va desfasura in Timpuri Noi, si are  ca scop schimbarea viziunii asupra  Dambovitei, informarea  autoritatilor despre cateva din problemele  de stricta necesitate  din cartier si intrarea raului in mentalitatea urbana prin activitati creative si educative!Mai jos gasiti comunicatul de presa, iar detalii pe pagina de facebook Timpuri Noi

Ah, si inca ceva ce merita subliniat: organizatorii acestui proiect vor sa faca un blog intitulat Dambovita vie, in care sa adune cat mai multe stiri, fotografii, articole, reportaje, link-uri, toate legate atat de trecutul destul de sumbru al raului, dar si de un posibil viitor mai senin! 


Grupul de Inițiativă Civică Timpuri Noi
 Splaiul Unirii nr.195
 București.
 La firul ierbii- spațiu pentru acțiuni civice
 Splaiul Unirii 160,
 București
 Email:2016timpurinoi@gmail.com
 
 
                                                 COMUNICAT DE PRESĂ
 
 Pentru informații suplimentare
 Contact Denissa Voicu
 0737775244
              
                         Dâmbovița in Timpuri Noi- un proiect pentru cartier
                          
 Proiectul ”Dambovita inTimpuriNoi”, finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, în cadrul Programului de microgranturi pentru proiectele comunitare 2017, își propune să atragă atenția asupra  unor teme de actualitate: dezvoltarea infrastructurii și coagularea comunitătii, prin activităti culturale și civice, derulate în lunile octombrie și noiembrie 2017.
 Dorim să atragem atenția cât mai multor locuitori din cartierul Timpuri Noi ,dar și autorităților,  asupra faptului că Dâmbovița poate reintra în mentalitatea urbană prin activități culturale.  Credem, de asemenea, că,  prin dezvoltarea infrastructurii râului, nivelul de trai, de educație și de cultură al locuitorilor se poate imbunătăti. În acest sens, ne propunem să stimulăm implicarea comunitătii pentru propriul cartier.
 Astfel,  vom organiza numeroase activităti: atelier de arhitectură și creație în lemn, o bibliotecă mobilă, proiecții de filme documentare, tururi culturale pentru familii cu copii,spectacol de teatru comunitar; un blog despre Dambovita.
 De asemenea, dorim să realizăm o lista de semnături pentru refacerea pasarelei din dreptul străzii Doamna Chiajna, pentru  a întări legăturile dintre  comunitățile de  pe cele două maluri ale Dâmboviței. 
 Participarea la toate aceste activităti va fi gratuită, pe bază de înscriere la adresa proiectului:  2016timpurinoi@gmail.com. 
 Proiectul “Dambovita în TimpuriNoi” s-a născut ca o urmare firească a celui din 2016, intitulat “Timpuri Noi-oameni și povesti” prin care am redeșteptat interesul cultural fată de patrimoniul industrial al cartierului.
 Organizatorii mizează pe mobilizarea și colaborarea locuitorilor cartierului, cu idei și  materiale documentare sau obiecte: fotografii, hărti, cărti, povești, amintiri, nume. Ei speră ca acest proiect să se constituie într-o platformă de comunicare comunitară, pentru păstrarea și valorificarea patrimoniului acestui cartier, cât și pentru stimularea inițiativei și creativitătii locuitorilor, mici și mari.
 Calendarul și noutătile vor fi postate pe pagina de Facebook a proiectului: Timpuri Noi-oameni și povești, vor fi expediate prin Newsletter abonaților.
  


joi, 5 octombrie 2017

Sa donam ca sa rezistam!

Deci, de ce sa donezi niste bani unei asociatii care vrea sa scoata o revista in format clasic? De fapt, e vorba de numarul 15 al Revistei Arte & Meserii, un proiect editorial al unor tineri ce vor  sa sprjine alti tineri, cu abilitati in diferite domenii cum ar fi  muzica, fotografie, teatru, film, arte vizuale  etc. si initiativele culturale ale acestora. Si, de fapt, nu este chiar o donatie, ci veti primi unul sau mai multe exemplare din revista, in functie de suma donata. Sa scoti o revista pe hartie in era online-ului mi se pare atat un act de curaj cat si unul de vointa. Sper ca nu numai mie! Apoi, ideea in sine de a sprijini tineri artisti este purtatoare de speranta dar si de un anumit patriotism.Sa existe cat mai multe reviste de cultura, imprastiate in toate colturile tarii, iar tinerii ce vor sa se dezvolte intr-un anumit domeniu, artistic si nu numai,  sa gaseasca un spatiu in care sa se exprime si sa se faca cunoscuti, pai asta mi se pare benefic pentru tara si pentru generatiile actuale si viitoare. Este clar ca doar prin cultura si educatie ne vom salva ca natie, ca popor, doar asa numarul analfabetilor functionali va scadea(poate nu va dati seama ce se va intampla cand acestia vor fi angajati oriunde vreti voi si veti intra in contact cu ei), doar asa voturile poate nu vor mai fi date  pentru cateva vorbe si un kil de faina, doar asa vom reusi, poate, sa transmitem adevarate valori si principii celor ce ne vor urma. 
Mai jos gasiti comunicatul lor de presa, cititi-l si, in functie si de resurse, luati orice decizie vreti, doar sa fie a voastra.


REVISTA „ARTE ȘI MESERII” FACE CROWDFUNDING PENTRU NUMĂRUL DIN ACEASTĂ TOAMNĂ

Redacția „Arte și Meserii” le cere, pentru prima dată, cititorilor să își comande în avans un exemplar.  Doar așa, un număr nou din „Arte și Meserii” poate ajunge la tipar. Timp de șapte ani și jumătate și 14 ediții, redacția a distribuit gratuit revista tipărită, în cadrul unor evenimente și spații culturale din București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov, Bacău, Ploiești, Alexandria. 
Apariția ediției în tot acești ani a fost posibilă mulțumită unor finanțări publice (Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii) și unor sponsorizări private, dar și muncii a zeci de oameni care au pus voluntar umărul la scrierea poveștilor din artă. Acum însă, pentru a tipări numărul 15, Arte și Meserii se îndreaptă pentru sprijin direct spre cititorii săi.
Dacă îți dorești să citești următorul număr al revistei Arte și Meserii, pre-comandă un exemplar (sau mai multe) la acest link.
Prețul unei reviste este de 25 de lei, dar există  mai multe „pachete” pentru care pot opta prietenii care vor să sprijine revista, pe care le găsești la linkul de mai sus. Nu uita să completezi datele personale, ca să primești revista la adresa corectă!
Echipa Revistei Arte și Meserii scrie povești despre artă de șapte aniși le place.

Ca ei să poată face asta în continuare, este nevoie ca tu să pui preț pe artă. Aici, în clipul campaniei de crowdfunding, câțiva dintre artiștii faini despre care s-a scris sau se scrie acum în Revistă te îndeamnă să crezi în artă.

Printre cei cu care cititorii se vor întâlni în numărul din noiembrie se numără muzicienii Gregory Allan Isakov și Dan Iliescu, actorii Mihai Călin, Ciprian Nicula și Lucian Iftime, regizorul Miroslav Janek,  dar și artista vizuală Lia Perjovschi. Dintre invitații care semnează în #artesimeserii15 îi amintim pe Marius Chivu, Andrei Crăciun, Adela Greceanu, Florin Iaru, Veronica D. Niculescu, Matei Florian și Corrie Wang.
Hai să credem în artă! Hai să facem împreună Arte și Meserii!Click aici pentru a pre-comanda un exemplar.

#arteșimeserii15