duminică, 21 decembrie 2014

Revolutie, revolta, schimbare, confiscare, lovitura de stat sau doar inlocuire?

Eu pot sa spun ca,  pentru mine,  a fost o revolutie, in sensul ca inauntrul meu s-a schimbat ceva irevocabil in acele zile; ce am trait nu poate fi exprimat in cuvinte, dar e clar ca din decembrie '89 am privit multe lucruri din jur cu totul altfel.
Ce s-a intamplat de fapt, cred ca tot Silviu Brucan (acest personaj cu un simt al umorului atat de negru), a reusit sa formuleze foarte direct:"Da, a fost o revolutie, o explozie populara; a venit revolutia cu trenul, dar in gara eram noi si am preluat trenul, pentru ca noi stiam mersul trenurilor!"(deci, am auzit asta acum cateva ore, in cadrul unui documentar de la TVR).Ce poate fi mai cinic de-atat? Si care noi?
Si apropo, nu m-am gandit niciodata la vreun certificat de revolutionar(cum bine ziceau Dinescu si Caramitru deunazi, la o emisiune tot la TVR) care sa ateste ca am trait revolutia pe viu, pur si simplu pentru ca asa ceva nu se dovedeste cu acte, ci cu inima si sufletul si constiinta pe care le oferi fara sa astepti ceva in schimb.
Si nu numai ca am fost la revolutie, dar apoi am si "golanit"  cateva luni pe la Universitate, descoperind de fapt ce inseamna democratia, libertatea, puterea cuvantului si a muzicii si faptul ca "daca vrei sa schimbi lumea, incepe cu tine", asa cum spunea Gandhi.
Iar pentru cei care regreta, sincer sau nu, perioada dinainte de '89, iata cateva ganduri de adolescenta care "traia" in tara numita Romania:

Balada pentru oamenii secolului XX

Oamenii tristi
se plimba pe strazi
Pierdute in intuneric,
Ca sa uite adevarul.
Treci pe langa un magazin
Si vezi o coada imensa.
De ce nu se mai face lumina?
Tara mea, mangaiata de mare,
Plangi?
Sufletul tau, ranit,
Nu stie unde sa se mai ascunda
De atat frig.
De ce nu mai apare soarele?
Cu lacrimi in ochi
Pasarile te parasesc
Lasand in urma
Cerul pustiu si intunecat,
Plin de suferintele celor multi.
Zambetul tau,
O infricosatoare grimasa,
Pe care numai cei ce sunt nimic
Mai pot sa-l ia drept aprobare.
Sa traiesti acum
Nu inseamna decat
Sa te-ntorci in trecut
Si sa lasi timpul
Sa cada peste tine.
De ce au murit sperantele?

iulie 1986

luni, 1 decembrie 2014

Vorba zilei:"Fiti amabili cu oamenii cand urcati, deoarece ii veti intalni din nou cand veti cobori."(Wilson Mizner).

Si eu as adauga; iar atitudinea lor  la urcare oricum nu va fi la fel ca la coborare!

La multi ani, Romania! O tara mica la trup, dar cu un suflet atat de mare!

Tara mea-vesnica
Ca lumina.
E acolo.

La rasarit.
Unde dimineata
Soarele- spune povesti de dragoste
Pamantului.
Iar cerul imbratiseaza copacii
Cu fiecare picatura de ploaie pe care le-o trimite in dar.
Tara mea- o minune
Nascuta din visele oamenilor.
In ea se revarsa, miscator,
Orice speranta cu drept la viata.
Tara mea isi primeste in fiecare primavara
Cocorii,
Iar toamna isi agata la gat
Zambetele copiilor.
Si trece mai departe, senina,
In eternitate.
1986

joi, 27 noiembrie 2014

Vorba zilei: "Cele mai obositoare zile sunt cele in care n-ai facut nimic."( Tudor Musatescu)

Carmen Sylva: Printesa Rinului, Regina Carpatilor

Filmul, un documentar foarte bine realizat de o profesionista, doamna Marilena Rotaru, arata drumul pe care l-a strabatut Carmen Sylva, de la statutul de printesa de Wied la cel de  prima regina a Romaniei.
Elisabeta de Wied nu numai ca a avut acest talent literar, din care ne-a impartasit si noua peste veacuri, dar a mai avut un talent: acela de a strange in jurul ei oameni frumosi, pasionati, deosebiti, cu ajutorul carora dorea sa traiasca intr-o lume mai buna, intr-o tara mai deschisa spre Europa si spre valorile ei.
Ce am remarcat insa in mod deosebit este atitudinea cu care a fost urmarit acest documentar, la Jockey Club:oamenii au venit imbracati elegant, nu s-au foit pe scaune, nu au mancat, nu au comentat tare intre ei si nu am auzit niciun telefon care sa sune pe tot parcursul derularii acestuia.
Pe scurt, am inteles inca odata ca respectul se naste in noi si ca daca vrem sa fim auziti, trebuie si noi la randul nostru, sa ii auzim pe cei dinaintea noastra!

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Unei foarte dragi si vechi prietene, al carei suflet il simt mereu aproape, desi ne despart multi kilometri!



Eram copil
Cand ma plimbam prin flori
Ca printr-o lume adevarata.
Iar sufletul mi-era petala de crin.
Copilaria mea,
O raza de soare
Aruncata peste viata.Peste moarte.
Un joc din care aveam sa ies
Mai insingurata
Si mai trista ca toamna.
Cand eram copil,
Stiam sa fac din stele
Bratari cu care sa prind
Gandurile de-abia inverzite. Visele de-abia inflorite.
Doar cand eram copil
Puteam sa iubesc cu tot sufletul
Caldura din inima lumii.
Copil fiind, ma jucam cu papusile
Si credeam in vesnicia frunzelor.
1986

vineri, 14 noiembrie 2014

Kurt Vonnegut si cartile sale pe cat de scandaloase, pe atat de bune!

Stiti sentimentul acela pe care il ai cand te dai intr-un montagne-rousse? Cand adrenalina iti creste si iti scade in organism de zeci si zeci de ori, intr-un timp foarte scurt? Ei bine, acest sentiment il am eu cand citesc cartile lui Kurt Vonnegut.Este extraordinar cum reuseste acest om sa scrie despre Hitler, de exemplu, cu atata simplitate:"Ganditi-va numai la asta:tata ar fi putut sa inabuse in fasa cel mai teribil monstru al secolului sau pur si simplu sa-l lase sa moara de frig ori de foame. In schimb, i-a devenit prieten la catarama.Cred ca asta este principala obiectie cu privire la viata:este prea usor, cat traiesti, sa faci greseli absolut ingrozitoare."; pentru ca apoi, sa te duca in America anilor 50-60, dupa care sa iti ofere o reteta de supa haitiana de banane, iar mai pe urma sa vorbeasca despre subiecte greu de digerat, chiar si de catre cei mai deschisi la minte dintre noi, prezentandu-le sub forma unor mici scene de teatru. Inca un citat care pur si simplu nu imi iese din minte:"Aveam o idee destul de ciudata.Intr-o zi, noi toti, acesti indivizi neutri, vom rasari din debarale si ne vom strange la o parada.Ma gandisem si la pancartele pe care sa le poarte cei din prima linie, mari cat Fifth Avenue.Cu un singur cuvant scris pe ele, cu litere de un metru si jumatate:EXTRAORDINAR. Majoritatea oamenilor cred ca acest cuvant inseamna teribil, nemaiauzit sau de neiertat. Are insa o poveste mult mai interesanta. Inseamna "in afara turmei". Ganditi-va numai-mii de oameni in afara turmei."
Da, chiar, va dati seama? Sa iasa atat de multi oameni in afara turmei, sa nu se mai lase manipulati si sa inceapa sa vada ce se intampla in jurul lor?
Kurt Vonnegut este si va ramane unul din scriitorii mei preferati, iar cartea Dick Ochi-de-mort este o carte excelenta, pe care o recomand celor care mai cred ca poti sa simti o placere suprema doar citind.

Despre puterea cartilor de a transmite peste veacuri, ganduri, stari si sentimente mereu valabile!

"Copiii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti." Nicolae Iorga
Aceasta propozitie cred ca ar trebui inclusa in manualul parintilor, daca o exista vreunul!, pe prima pagina, pentru a reduce frustrarile, neimplinirile si esecurile generatiilor prezente.

duminică, 19 octombrie 2014

Vizitati Muzeul Aman!

E o minunatie de muzeu. Si ma refer la povestile fabuloase din jurul lui, la felul in care o casa poate fi construita pentru a spune o poveste. De fapt, foarte multe povesti.
Spre rusinea mea, abia ieri am trecut pragul acestui lacas de cultura, si am fost vrajita de la inceput de atmosfera si de toate lucrurile frumoase aflate in el.Am aflat cum Aman a facut el insusi aceasta casa, incepand cu planurile de arhitectura si terminand cu gradina, cum a incercat sa transmita peste generatii idei si fapte ale poporului roman si nu numai. A fost intr-adevar o figura remarcabila a culturii romanesti, si pacat ca e totusi atat de putin mediatizat si atat de putin cunoscut.
Un lucru foarte interesant pe care l-am aflat tot ieri, de la doamna muzeograf( care, apropo, mie mi s-a parut "omul potrivit la locul potrivit"), a fost acela ca el este cel care a creat prima coroana a regelui Carol I!
Mergeti sa vizitati Muzeul Aman, veti afla lucruri deosebit de interesante si va veti imbogati sufletul si spiritul cu imagini de neuitat!
Eu am sa ma intorc cu siguranta!

sâmbătă, 4 octombrie 2014

duminică, 21 septembrie 2014

Si frunzele........

Si frunzele
Toamna,
Uimite de atata singuratate....
Cad lacrimi
Din ochii copacilor.......
Si iubirile
Toamna
Se inchid in noi
De teama amintirilor.
Atatia munti de flori
Intre noi
Si femei cu copii de mana
Si strazi indepartate
Si vise instelate
Alunecand pe marginea eternitatii.
Atata adevar in iubire,
Atata minciuna in viata
Si mereu toamna
Isi va cladi castele
Din zborul gandurilor noastre.
1987

duminică, 8 iunie 2014

De prin tara adunate..........azi de la Cascada Urlatoarea!

La urcare, un copac batran, batran care cred ca a vazut multe la viata lui.
Tot pe drum, pe drum, pe drum..........................................
Natura creatoare                           
In sfarsit, la cascada!                
In toata splendoarea ei!
La intoarcere, Busteni, un oras ce trebuie neaparat  descoperit!

vineri, 2 mai 2014

Splendoare si maretie la Castelul Cantacuzino

Pot sa pun fotografii, pot sa scriu despre frumusetea lui, despre trainicia lui,(da, asta e un cuvant care il caracterizeaza, ai impresia ca totul a fost facut acolo pentru a dura etern, pentru a fi vazut de cat mai multe generatii), dar nimic nu se compara cu sentimentul pe care il ai cand il vizitezi.
Cand la intrare, te intampina un arbore genealogic al neamului
Cantacuzinilor pe un perete intreg, si porneste de pe la anul 1100; cand ti se spune ca marmura e de Carrara, veche de 100 de ani; ca pardoseala are aceeasi vechime si e intretinuta aproape perfect; vitraliile sunt atat de mestesugit facute, iar chipurile oamenilor importanti din acest neam te privesc de pe pielea de Cordoba, care a fost pastrata destul de intacta, in ciuda vitregiilor prin care a trecut.
Ce sa mai zic de gradina, elaborata in cele mai mici detalii, cu alei,cu leagane, cu fantani, cu locuri de privit Muntii Bucegi; toate astea te fac sa intelegi ce oameni faceau istorie acum 100 de ani si mai bine, cat de mult iubeau tara si cat isi doreau sa lase generatiilor viitoare ceva cat mai durabil si mai frumos!

duminică, 27 aprilie 2014

Adrian Nour si ale lui "Necuvinte"

Este vorba de un spectacol al companiei de teatru Passepartout Dan Puric, si spun "al lui", pentru ca pe langa faptul ca joaca alaturi de inca trei actori, tot el semneaza regia, scenariul si coloana sonora!
Poate pentru ca a fost prima oara cand am vizionat o asemenea creatie, dupa ce am iesit din sala, am fost pur si simplu minunata, bulversata, cu multe imagini care mi se invarteau in cap, intr-un cuvant:castigata pe vecie de acest fel de a spune atat de multe lucruri, folosindu-te doar de mimica, gesturi, dans, privire, sunete, cantece.......
Sa poti sa transmiti niste mesaje puternice fara sa vorbesti, sa poti sa transmiti niste ganduri, niste sentimente fara sa apelezi la cuvinte, mi s-a parut extraordinar, impactul resimtit a fost mult mai mare decat la multe alte piese, poate cu acelasi mesaj, dar in stil clasic.
Felicitari, Adrian &co., simt ca ai multe "necuvinte" de spus in aceasta tara a vorbelor goale!

sâmbătă, 12 aprilie 2014

In memoriam Nichita Stanescu- un poet pentru minte, inima si suflet

"Poem

Spune-mi,daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
Nu-i asa ca ai schiopata putin dupa aceea,
De teama sa nu-mi strivesti sarutul?"

Vorba zilei(cred ca doua pe zi nu strica!): "Patru lucruri avem mai mult decat credem: defecte, datorii, ani si dusmani." Proverb persan

Trenul Regal- inca un atu al regalitatii

Cand intri in Trenul Regal, miroase. Miroase a istorie, a trecut. Si ma refer la acel trecut in care oamenii calatoreau cu adevarat de placere cu trenul, la acel trecut in care personalitati ale Romaniei si nu numai se intalneau in saloanele trenului si discutau lucruri importante pentru tara si pentru oamenii ei.
Este intr-adevar fascinant acest tren, vechi de aproape 100 de ani, care insa iti aduce istoria mai aproape si te face sa iti doresti sa experimentezi si tu acele calatorii minunate, din care sa iesi mai bun, mai bogat sufleteste, mai doritor de a schimba ceva in viata ta.

Un hobby combinat:puzzle si castele. Aici unul de pe valea Mosel-ului, Germania.

Vorba zilei:"Un intelectual rezolva problemele. Un geniu le evita" Albert Einstein

Este clar ca nu sunt un geniu!

vineri, 28 februarie 2014

Cand va veni...........

Cand va veni primavara
Sa ne impodobim sufletele cu dorinte desarte
Si apoi sa le ascundem in flori
Sau in stele.
Sa ingropam trecutul in urmele pasilor nostri
Si sa lasam noaptea sa ne strabata ca un fluviu ametitor.
Din rasaritul soarelui sa ne facem bratari
Pe care sa le agatam la gatul eternitatii.
Sa ne pierdem si sa ne regasim
In frunze, in cuvinte
Si in roua diminetii.
Sa alungam toate padurile care ne despart
Si sa cantam nebunia tineretii.
Din fibrele nevazute ale amagirii, sa ne cladim iubirea
Si sa fugim cu ea dincolo de poarta deschisa a nemarginirii.


1987

Despre Romania, cu sinceritate

Spre deosebire de "Fata cu cercel de perla", carte pe care eu am imprumutat-o mamei mele, aici drumul a fost invers: mama mea, stiind cat sunt de interesata si de pasionata de Bucurestiul vechi si de istoria prea putin cunoscuta a acestei tari si a acestui oras, prea putin iubit, mi-a adus aceasta carte document:"Memoria frunzelor moarte" de Marie-Helene Fabra Bratianu. Mi-a dat-o si mi-a spus: "Citeste-o, o sa iti placa, evoca intr-un mod deosebit de placut pe acesti mari oameni ai Romaniei, bunicii autoarei, Elena si Gheorghe Bratianu." Desi Marie-Helene nu s-a nascut in Romania(dar nici regele Carol I nu se nascuse in Romania), si nu stie nici macar romaneste, dupa cum ea insasi recunoaste, este uimitor cum reuseste sa redea intr-un mod absolut unic spiritul si atmosfera de la sfarsitul sec. 19 si inceputul sec.20, perioada poate cea mai luminoasa din istoria recenta a tarii noastre greu incercate. In acest sens, povestirea se desfasoara pe doua planuri, unul ce reinvie amintirile bunicii ei, Elena Bratianu, amintiri gasite intr-un manuscris uitat, si unul care descrie intamplari prin care trece chiar autoarea, la sfarsitul sec. 20, intr-o Romanie care nu reuseste sa-si gaseasca inca drumul. Pe masura ce citeste manuscrisul, Marie-Helene incepe sa inteleaga de ce aceasta mica dar fermecatoare tarisoara a fascinat si pasionat atatia oameni, de ce bunicii ei au crezut, au facut si au indurat atat de multe pentru ea. Eu am iubit Romania dintotdeauna, dar citind aceasta carte, am fost pur si simplu impresionata de prezentarea facuta de catre Marie-Helene, precum si de incercarea autoarei de a cunoaste locurile din care se trag bunicii ei, iar aceasta incercare s-a dovedit a fi benefica, ata pentru ea, cat si pentru noi, romanii. Da, merita felicitari pentru obiectivitatea, pentru sinceritatea de care da dovada si pentru faptul ca si-a facut datoria fata de romani, dupa cum spune chiar ea in finalul cartii, prin aducerea la lumina a acestor memorii. Dupa ce am terminat cartea, am fost atat de placut surprinsa, incat am vrut sa ii multumesc personal.Am cautat-o pe Facebook, normal, am si gasit-o, dar inca nu i-am scris. Sper ca intr-o zi sa o fac, pentru ca merita multumirile noastre!

duminică, 9 februarie 2014

Hotul de umbre de Marc Levy

Hotul de umbre: o poveste sensibila despre dragoste si prietenie, o parabola minunat alcatuita despre dorinta de a te strecura ca o umbra in strafundurile sufletelor celor dragi si a afla ce ii face fericiti sau nefericiti pe acestia; o pledoarie despre puterea de a schimba destinul celor pe care ii iubesti prin aducerea la suprafata a talentelor, calitatilor si pasiunilor care le-ar aduce fericirea. Caci ce-ar fi viata fara fericire, fara dragoste, fara prietenie?

Vorba zilei: "Nu trai ca sa-ti fie simtita prezenta ci ca sa-ti fie simtita absenta." (Bob Marley)

duminică, 26 ianuarie 2014

Intamplare

Printr-o intamplare
Trupurile noastre s-au cunoscut intr-o iubire,
Impodobita cu flori de mar La intersectia viselor amagitoare.
Ninge mereu peste gandurile trecatoare
Ale unuia dintre noi.
Dar cine?.........Cine?
Cine va sti vreodata
Ca am locuit o vreme
In lumina magica a Ochilor tai.
Cine va sti ca am pus un copac
la radacina trupului tau
Ca sa te gasesc mereu in amintirile frunzelor.
Cine va sti ca am dansat in noapte cu inima ta
Si ca m-am pierdut in noianul respiratiei tale aburinde.
Cine va sti ca m-am trezit
Ca sa te iubesc
Si ca apoi am plecat
Ca sa renasc intr-o alta intamplare.........?
1987

Renuntare la liniste -Adrian Dohotaru vol. Privire libera

"Cat de vinovati suntem, Doamne, de ceea ce ni se intampla?
Cum e mai bine sa traim?
Renuntand, supusi unui mare imperiu,
Al trecerii, disimulati si malefici, decolorati si obscuri?
In casele noastre comode, cu nori in urechi,
consultand Medici de garda, cu farmacii personale in sifonier,
Cu somnifere halucinante in buzunare, agonizand in fata televizoarelor
Fara sa intelegem nimic, fara sa ne atinga nimic,
Doar praful care ni se depune lent si aproape imperceptibil
Pe buze?
Modesti impiegati de birou,
Frivole manicuriste si mestesugari ai obiectelor de prost gust,
Hranind sobolani si insecte de casa?
Cu bombe atomice in subsol,
Si cu o crima abominabila in camera de alaturi?
Cat de nevinovati suntem, Doamne, de ceea ce ni se intampla?"

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

E iarna din nou pe ulita...........

O carte despre un tablou!?!

"Mama, avem cartea aceasta in biblioteca:Fata cu cercel de perla de Tracy Chevalier?Trebuie s-o citim pana saptamana viitoare.", ma intreaba fiica mea , o adolescenta rebela in varsta de 16 ani. Nu, nu cred, i-am raspuns.Desi am o biblioteca destul de mare, de cele mai multe ori nu am gasit titlurile cerute la scoala! "Auzi, este o carte despre un tablou. Cum sa scrii o carte despre un tablou? se intreaba ea in continuare. Da, chiar , cum sa scrii o carte despre un tablou? Deja ideea mi se parea interesanta. I-am zis sa o imprumute de la biblioteca scolii si peste cateva zile a adus-o acasa. Da, este o carte despre un tablou. Dar ce tablou:"Tanara fata cu turban" de Vermeer, ilustru reprezentant al realismului olandez din secolul XVII. Cartea m-a vrajit de la inceput si inca nu stiu ce m-a fascinat mai mult(probabil ca oricum o s-o mai citesc odata peste ceva timp, pentru ca nu cred ca i-am descoperit toate mesajele): -viata obisnuita a olandezilor din secolul XVII este atat de mestesugit si de minutios descrisa, incat atunci cand ridici ochii din carte, esti putin confuz si te intrebi unde te afli:in Olanda de acum aproape 400 de ani sau in Bucurestiul prafuit al prezentului?!?!?! -crearea tabloului care a durat cateva luni precum si descrierea atelierului lui Vermeer sunt niste experiente cu totul deosebite, pe care ai vrea sa le traiesti aievea; -descrierea starilor sufletesti prin care trec atat modelul(un fel de ajutor de menajera in casa lui Vermeer), familia numeroasa a pictorului cat si pictorul insusi in timpul creerii acestei lucrari este plina de sensibilitate si de un farmec cuceritor. In timpul in care citeam cartea, totusi mi se parea ca numele il mai vazusem undeva si m-am dus din nou la biblioteca mea, unde intr-adevar, am gasit un album vechi de arta chiar despre el, cu ilustratii alb-negru dupa operele sale.Am citit si ceea ce scria in album despre pictor, si iata cum s-a nascut dorinta de a vedea in realitate lucrarile sale expuse la Muzeul de Arta din Rotterdam, un loc deja pe lista cu destinatii unde trebuie sa ajung! Si totul de la o carte de care nu mai auzisem niciodata! Ce sa mai spun despre faptul ca de acum incolo o sa privesc altfel un tablou, ca am aflat cat de importanta e o raza de soare, calda sau rece, ca am aflat cat de imporatnt e modul in care lumina si umbra se revarsa asupra obiectelor sau fiintelor, dandu-le viata sau moarte, dupa imaginatia fiecaruia? "Fata cu cercel de perla" e o mica bijuterie, care iti va da pentru o perioada iluzia ca ai participat pe viu la nasterea unei capodopere!
PS. Am imprumutat cartea si mamei mele, care dupa cateva zile mi-a adus-o inapoi, cu multumiri si cu regretul ca a durat prea putin.A durat prea putin aceasta incursiune aproape reala in viata Olandei de acum cateva secole, lucrul care a sedus-o cel mai mult pe mama mea, avand in vedere ca nu odata mi-a zis:"cred ca cel mai mult mi-ar fi placut sa ma nasc in alt secol!" Si de ce n-ar putea fi acesta secolul 17 al Tarilor de Jos?
PPS.Pentru ca poate va intrebati daca si fiica mea a avut ceva de spus despre carte, ei bine, am sa va fac o destainuire: forta creatiei, care respira prin fiecare cuvant din acest roman, a reusit sa o impresioneze, cu atat mai mult cu cat ea insasi experimenteaza in acest domeniu, al picturii, fiind absolventa a Scolii de Muzica si Arte Plastice nr. 3 din Bucuresti.