duminică, 20 decembrie 2015

Manea cu lanțuri

Vin colindatorii

Cu caciulile pe frunte - Cenaclul Flacara - Folk Song Romania

Blogul lui Răzvan: POVESTEA unei LOVITURI DE STAT: 30 DECEMBRIE 1947....

Blogul lui Răzvan: POVESTEA unei LOVITURI DE STAT: 30 DECEMBRIE 1947....: Majestatea Sa Regele Mihai I al României - fotografie publicată în presa străină la începerea celei de-a doua domnii, 6 septembrie 194...

In vizita la un vis- Moara de Hartie!

Este absolut minunat sa cunosti oameni care viseaza. Este absolut minunat sa vezi cum, cu tenacitate si profesionalism, visele lor se transforma incet dar sigur, in realitate. Pentru ca, nu-i asa, viata bate filmul!
Atunci cand i-am cunoscut, in urma cu 4-5 ani, pe Dana si Ioan Georgescu, visul lor era sa aiba o Moara de Hartie, sa scoata tiparituri manuale pe o hartie facuta tot de ei, sa ii invete pe copii despre cum se scoteau odinioara ziarele.
Pe atunci, faceau o prima colecta de carti si hartie pentru acest vis, iar eu cand am auzit, nu am stat pe ganduri deloc, atat de interesanta mi s-a parut ideea, dorinta, nazuinta lor.
Astazi, cand i-am vizitat si mi-am facut propriile felicitari in Moara lor, visul e aproape gata transferat in realitate, dar ghici ce: vin din urma alte vise, pentru ca un lucru bun aduce un altul si mai bun si pentru ca ce-ar fi viata fara vise?
Nu vreau sa va spun ce veti gasi acolo, asta scrie si pe site-ul www.moaradehartie.ro, ce nu scrie este sentimentul pe care il traiesti in Moara, printre toate acele obiecte adunate cu grija, dar mai ales placerea pe care o simti cand iti faci propria tiparitura, de fapt placerea creatiei, cea care ne indeamna sa mergem mai departe.
Mergeti sa vizitati un loc nascut dintr-un vis, veti vedea ca se poate, se poate sa iti urmezi calea chiar si in Romania.

duminică, 22 noiembrie 2015

Litera C: Corneliu Coposu despre coruptie.


"Functionarii inzestrati cu privilegii si demnitati publice isi depasesc propria misiune si procedeaza in mod abuziv, pentru ca romanii sunt prea toleranti, ingaduitori si buni."

Doamne, fa in asa fel incat poporul roman sa nu uite tragedia produsa de un sistem corupt si indiferent; sa nu fim in continuare complici cu buna stiinta la asemenea sinistre intamplari!


miercuri, 11 noiembrie 2015

Regele si Patria: doua cuvinte care-si cauta locul.

In filmuletul prezentat la conferinta dedicata implinirii a 70 de ani de la primul protest anticomunist din Romania, Dinu Giurescu spunea (si nu poate sa imi iasa din minte) ca aceste doua cuvinte sunt exilate, ca azi, cand le rostesti, nu mai au acelasi impact, nu mai au aceeasi forta.
Nu stiu daca ati observat, dar atunci cand oamenii isi povestesc propriile amintiri din vremea Regelui, fata li se lumineaza, ochii li se umezesc, iar sentimentele de patriotism, de curaj, dreptate, onoare, demnitate capata un cu totul alt inteles fata de prezent.
Pentru ca pe-atunci era o bucurie sa-ti iubesti Regele si Patria si sa arati acest lucru in fiecare manifestare de-a ta.
Pentru ca pe-atunci stiai ca Regele si Patria raspund la chemarea ta, precum si tu raspundeai la chemarea lor.
Pentru ca pe-atunci Regele isi iubea Patria si Patria isi iubea Regele si impreuna doar se putea merge pe un drum mai bun si mai frumos.
Sa cautam in noi cuvintele Regele si Patria si sa le punem acolo unde le este locul, la inima, si veti vedea ca viata vi se va parea mai usoara, veti avea un sprijin, nu veti mai fi singuri.
Traiasca Regele si Patria!

joi, 17 septembrie 2015

Expozitie de pictura pe cheiul Dambovitei!

Galeria Dambovitei este un alt proiect, prin care incercam sa prezentam diferite viziuni artistice intr-un spatiu mai putin conventional, dar inca pitoresc al Bucurestiului.
Vineri, 18 septembrie, va invit la prima expozitie din cadrul acestui proiect, unde ne vom putea intalni cu doi artisti plastici iesiti din tipare si cu lucrarile lor deosebite.
Este vorba despre Aurelia Chiru, o pictorita ce traieste si respira prin lucrarile sale, cu care a participat la numeroase expozitii de grup sau personale, atat in tara cat si in strainatate. Personal, de cand am luat contact cu primele sale lucrari, am ramas fascinata de gratia, delicatetea dar si puterea extraordinara care razbate din ele.
Maurice Boulogne, artist plastic francez, a venit in Romania prima data in 2007, cu ocazia unui schimb intre licee, si, ca multi altii, a vazut frumusetea tarii noastre, asa cum noi nu o mai putem vedea, si a ramas sa o cunoasca si sa o inteleaga mai bine. A facut studii de specialitate in Franta, a avut si el numeroase expozitii de grup si personale atat in tara natala cat si in tara de adoptie. Lucrarile lui sunt omagii aduse prietenilor, colaboratorilor de la trupa in care a cantat ani buni, precum si diferitelor evenimente care i-au marcat existenta.
Va invitam sa descoperiti altfel de oameni intr-un altfel de Bucuresti, pe care speram sa il aducem acolo unde a mai fost odata!

Invitat special: Dan Tudor Truica

Ne va incanta cu acordeonul sau Nelu Ungureanu, cu melodii mai vechi si mai noi, romanesti si frantuzesti.

luni, 14 septembrie 2015

La un tur cu baietii de la A.R.C.E.N.!

Cu baietii de la A.R.C.E.N. nu-i de glumit...........dupa ce faci un tur cu ei, gata, te-ai si indragostit de Bucuresti! Documentare foarte buna, dictie la fel, veselie, pasiune si, bineinteles dorinta de a schimba o viziune, o atitudine, o mentalitate fata de acest oras-capitala a Romaniei. Capsa, Hotel Boulevard, Galeriile Lafayette, strada Gutenberg, strada Silfidelor nu mai sunt doar niste nume, ci prind viata in povestirile lor; dupa ce-i asculti nu mai poti trece nepasator pe langa cladiri, spatii,bulevarde pentru ca deja ai in minte descrieri atat de puternice si evocari atat de clare ale celor care au trait,au iubit, au muncit, au lenevit, au scris, au facut politica de-a lungul vremurilor in orasul lui Bucur.
Citez din memorie:"Pe Calea Victoriei oamenii mergeau in fiecare zi, era ca o verificare a Facebook-ului de astazi....Dupa-masa mergeau intr-un sens, iar seara in celalalt sens."

Daca vreti intr-adevar sa faceti ceva pentru acest oras, mergeti intr-unul din tururile organizate de A.R.C.E.N.-ceva se va schimba, veti putea vedea adevarata frumusete a acestor locuri, veti simti o legatura mai puternica cu cei dinaintea voastra, care mergeau pe aceleasi strazi, pe langa aceleasi cladiri si veti putea spera ca nu e totul pierdut atata timp cat vor exista oameni care sa iubeasca Bucurestiul.

vineri, 21 august 2015

Diversitate la ICR!

Absolut intamplator, saptamana aceasta am participat la doua evenimente organizate la Institutul Cultural Roman, si, culmea,desi diferite ca tematica,  ambele mi-au daruit clipe de incantare: marti, 18 august, un microrecital tribut Amy Winehouse, o voce unica dar care nu a stiut sa treaca proba publicului, din pacate, sfarsind mult prea devreme; Judy Florescu a fost cea care i-a interpretat melodiile, o voce puternica si o admiratoare infocata a acesteia, ma bucur ca te-am cunoscut, Judy! Tot marti, a cantat si Lavinia Stefan, o combinatie reusita  de aici si de pretutindeni, de jazz si pop,de azi si de ieri; duceti-va s-o ascultati live, merita!
Joi, 20 august, muzica ruseasca intercalata cu cea tiganeasca autentica cantata de Radu Captari, m-a facut sa ma gandesc la sufletul poporului rus, din care au iesit atatea lucruri minunate(Cehov, Tolstoi, Esenin, Ceaikovski si nu numai), dar si atatea  odioase(bolsevismul, comunismul, KGB-ismul, stalinismul si mai cautati voi si altele) si la drama acestuia, de a nu reusi sa iasa din incatusarea unui mic dar puternic grup de interese.
Deci, verificati din cand in cand pagina ICR, nu se poate sa nu dati de ceva care sa va fie pe plac!

sâmbătă, 15 august 2015

sâmbătă, 1 august 2015

ASAT sau cum sa faci bucatarie urbana cu legume de la sat!

ASAT, adica Asociatia pentru Sprijinirea Agriculturii Taranesti, este o reteta care a aparut si la noi  in ultimii ani, in jurul marilor orase. Ingrediente sunt asa: de la sat, oameni tineri mai ales la suflet, pasionati de natura, de cultivarea legumelor si care au si cunostinte de specialitate; un teren pe care nu s-au cultivat foarte multe inainte, aflat destul de departe de fabrici si uzine; seminte cat mai curate din soiuri cunoscute si mai putin cunoscute si bineinteles noi, cei de la oras: oameni deschisi experimentelor, inovarii, si noi specialisti, dar in alte domenii,  urbane, normal!, dornici de a trai slow-food in epoca fast forward.
Si nu, aici nu ma refer la timpul de gatire a alimentelor, ci la timpul lor de coacere pe camp, incet, normal, fara graba. Aceasta este reteta generala. Acum sa va spun reteta pe care am descoperit-o eu la cateva luni de cand sunt membru ASAT Bucuresti, adica abonat saptamanal la produsele unei ferme din judetul Buzau: doi tineri pasionati pur si simplu de ceea ce fac, cu studii de specialitate si cu dorinta de a schimba ceva, fac legumicultura pe baza de abonament.Din mai pana in octombrie primesti saptamanal legume proaspete, crescute cat mai aproape de modul lor natural, incepand cu ceapa, morcovi, cartofi, vinete, rosii, dovlecei, castraveti, etc., precum si o seama de condimente fara de care mancarea ar fi mai saraca in arome si gusturi: busuioc, rozmarin, cimbru, menta, coriandru, etc. Am pus etc., deoarece ei fac si un fel de legumicultura experimentala, incearca soiuri noi, combinatii noi, chiar legume ce nu au mai fost produse la noi pana acum.
Poti sa faci o vizita la ferma lor macar odata pe an, esti obligat sa faci analiza macar a unei legume, pe parcursul derularii contractului, iar in plus, poti sa schimbi retete cu ceilalti abonati, afli retete noi, faci noi combinatii, afli noi arome, intr-un cuvant, vei schimba si tu ceva in bucataria ta.
Dupa ce o sa ii cunosti pe cei de la ASAT si o sa le vizitezi ferma, nu o sa mai poti niciodata sa gatesti fara sa te gandesti la locurile minunate in care cresc aceste legume, la comunitatea din care provin. Pentru ca si ei, cei de la sat, si noi, cei de la oras, dorim sa construim legaturi durabile pe care, de ce nu, sa le transmitem chiar si in viitor, copiilor nostri.




sâmbătă, 13 iunie 2015

Georgeta Filitti, Fundatia Calea Victoriei, Conacul Bellu de la Urlati

Da, iata cele trei ingrediente pentru o zi minunata de sambata, 13!
Stiti ca sunt o admiratoare a doamnei Filitti. Sa va spun ce inseamna o conferinta sustinuta de domnia sa in gradina conacului Bellu de la Urlati? Inseamna inca un moment de incantare, de descoperire a unei parti din istoria unor oameni care au incercat sa lase ceva in urma, o istorie cu bune si cu rele, cu date precise si cu amanunte mai putin cunoscute, asa cum numai doamna Filitti poate sa ne-o prezinte.
Conacul? Conacul este o minunatie de casa ce merita vizitata iar si iar, datorita multelor obiecte expuse, de o adevarata valoare; iar Alexandru Bellu ne-a incantat peste ani cu fotografiile sale, portrete de taranci autentice sau peisaje rurale de o simplitate extraordinara   si de aceea de o frumusete inepuizabila.
Ce stiam pana azi: ca Bellu este un cimitir din Bucuresti, construit pe un teren daruit de cineva cu acest nume.
Ce stiu de acum incolo: ca Bellu a fost o familie care a daruit mult mai mult decat atat, care a  lasat generatiilor viitoare o sumedenie de obiecte, lucrari, tablouri  atent colectionate si foarte, foarte interesante; de asemeni fotografiile lui Alexandru Bellu ne transmit emotii chiar si dupa atatia ani.
De la muzeul Bellu te intorci incarcat cu noi cunostinte, mai bogat sufleteste si evident, cu dorinta de a lasa si tu ceva celor care vor veni!
Multumesc celor trei


 care au facut posibila aceasta excursie in mintea, sufletul si casa familiei Bellu!

marți, 19 mai 2015

Dimineata la Muzeul Peles!

Da, desi pare neobisnuit, se pot intampla lucruri absolut minunate chiar si dimineata, la un muzeu. Si nu la orice muzeu , ci chiar la Peles, acest spatiu magic pe care ni  l-a lasat Regele Carol I, pentru a ne aduce aminte de el, de cate  a facut pentru Romania, pentru a ne respecta  mai mult istoria, stramosii si pentru a incerca sa lasam si noi ceva urmasilor nostri.
Conferinta "Varstele Reginei Maria", frumos alcatuita si transmisa de catre Dna. Carmen Tanasoiu, a fost unul dintre lucrurile minunate care a avut loc in aceasta dimineata. Diferite portrete ale Reginei, busturi din bronz, sculpturi ale acesteia, grupuri statuare, fresce din biserici, toate ne-au fost prezentate in cadrul acestei conferinte, insotite de citate din jurnalele Reginei, si la sfarsit chiar de un filmulet care sintetiza toata munca depusa cu pasiune de Dna. Tanasoiu
Am mai spus-o si o repet, din viata fabuloasa si fascinanta a Reginei Maria vom avea tot timpul ceva de descoperit, de remarcat, de folosit, de visat! Sper ca din ce in ce mai multi romani sa ramana uimiti de personalitatea ei si sa inteleaga marile gesturi pe care le-a facut pentru acest popor!
Dnei. Macrina Oproiu, de la Muzeul Peles, ii multumesc pentru ca a organizat acest eveniment si sper sa aiba cat mai multi participanti la actiunile sale, pentru ca merita!Felicitari!

vineri, 24 aprilie 2015

Carol I in opera Reginei Elisabeta-lansare de carte la Casa Schiller

Fiecare conferinta, lansare de carte, proiectie de film despre monarhie si perioada in care aceasta a fost prezenta in Romania este un minunat prilej de  a descoperi lucruri noi, deosebit de interesante  despre membrii Casei Regale.
A devenit o caracteristica faptul ca toate aceste evenimente sunt organizate de oameni pasionati de monarhie, care au un patriotism pe care  si-l manifesta nu doar pe hartie, sunt oameni care emana energii pozitive si de aceea tot ce iese din mainile lor poarta amprenta profesionalismului, a respectului fata de istorie si a iubirii fata de Romania.Probabil ca nici ziua lansarii, 23 aprilie, nu a fost aleasa intamplator, ea fiind Ziua Internationala a Cartii si a drepturilor de autor!
In acelasi spatiu a mai fost organizata si o expozitie de fotografii din arhiva princiara de Wierd, intre expuneri pianistul Marius Boldea ne-a incantat cu acorduri din Chopin si Beethoven, iar prezenta Principesei Maria a dat o aura binefacatoare acestui eveniment!
Din nou a fost mentionat acest testament fabulos al lui Carol I, si cine nu l-a citit inca, ar trebui sa o faca, ba poate ar trebui  predat si in licee, macar elevilor din clasele terminale.
Si, bineinteles,  cititi cartea Silviei Zimmermann, precum si pe cele ale lui Carmen Sylva, pentru a va bucura de sufletul si spiritul unor oameni frumosi!

joi, 23 aprilie 2015

23 APRILIE- Ziua Internationala a Cartii!

Pentru ca trebuia sa imi aduc micul meu omagiu la aceasta mare sarbatoare!


Am nevoie de cuvinte,
Asa cum pasarea are nevoie de zbor.
Asa cum cerul are nevoie de bucurie
pentru a fi albastru,
Asa cum oamenii au nevoie de dragoste
pentru a putea trai.
Cuvintele vin din mine,
Si totusi din afara mea,
M-ajuta sa respir
Si sa dau la o parte tristetile si necazurile care
nu ma ocolesc.
Privesc prin cuvinte,
Spre lume, spre tine,
Spre mine,
Asa cum pamantul priveste prin flori
Iar cerul priveste prin stele.
Fara cuvinte, sufletul meu n-ar sti cum sa traiasca ,
Dar, mai ales, n-ar sti cum sa moara,
Caci viata nu-i decat bucurie de cuvinte,
Iar moartea, tristetea lor.


1987


miercuri, 1 aprilie 2015

Cugetari centenare: "Invatat e omul care se invata necontenit pe dansul si invata necontenit pe altii."(Nicolae Iorga)

Georgeta Filitti despre Nicolae Iorga: O istorie spusa altfel!

Din nou, o intalnire cu aceasta minunata doamna Georgeta Filitti. Din nou, aceasta istorie atat de frumos dezvaluita, atat de captivant povestita, atat de minunat transmisa publicului prezent.Personajele prind viata, pur si simplu, parca il si vedeam pe Iorga stand la masa cu Carol I, cu Ferdinand, cu Carol al II-lea, discutand si analizand deciziile cele mai importante pentru tara.
Nicolae Iorga : un adevarat patriot, un om care nu numai ca  a pus interesul national inaintea interesului personal, dar dorea sa existe cat mai multi oameni care sa il urmeze in aceasta directie. Probabil ca ar trebui fiecare dintre noi sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam daca mai stim ce inseamna cu adevarat iubirea de tara si patriotismul, asa cum ne-a demonstrat-o el.
Pentru ca este clar, doar iubindu-ne tara, orasul, strada, vom putea sa aducem Romania din nou acolo unde a fost.
Multumesc doamnei Filitti precum si ANRM, pentru gandurile pozitive nascute
cu ocazia acestei conferinte.

duminică, 1 martie 2015

Sa vina primavara!


Cand va veni primavara
Sa ne impodobim sufletele cu dorinte desarte
Si-apoi sa le ascundem in flori.
Sau in stele.
Sa ingropam trecutul in urmele pasilor nostri
Si sa lasam noaptea sa ne strabata ca un fluviu ametitor.
Din rasaritul soarelui sa ne facem bratari
Pe care sa le agatam la gatul eternitatii.
Sa ne pierdem si sa ne regasim
In frunze, in cuvinte
Si in roua diminetii.
Sa alungam toate padurile care ne despart
Si sa cantam nebunia tineretii.
Din fibrele nevazute ale amagirii, sa ne cladim iubirea
Si sa fugim cu ea dincolo de
Poarta deschisa a nemarginirii.

1987

Un alt hobby combinat: puzzle si ciocolata!


sâmbătă, 14 februarie 2015

O evocare regala de exceptie, la Muzeul National Cotroceni!

De cum ne-a spus buna ziua si a inceput sa vorbeasca despre personalitatea covarsitoare a Reginei Maria, am si indragit-o pe doamna Georgeta Filitti. Un talent urias de povestitor, un istoric de un profesionalism aparte, o prezenta plina de eleganta, distinctie si umor: toate acestea intr-un singur om, pentru care multumesc Fundatiei Calea Victoriei ca am putut sa il cunosc si sa stau in preajma lui macar cateva ore.
"Povestea Reginei Maria la Palatul Cotroceni": o evocare de exceptie a Reginei Maria, cu defectele si calitatile sale, cu lucrurile bune si lucrurile mai putin bune pe care le-a facut, dar mai ales cu dragostea ei pentru aceasta tarisoara, in care a crezut si pentru care si-a dat inima, la propriu!
Sa-i citesti jurnalele impresionante, sa studiezi si sa scrii despre Regina Maria mi se pare absolut fascinant: aceasta principesa cu origini amestecate, educata in spiritul datoriei si al lucrului bine facut, nu numai ca s-a adaptat la conditiile bizantine din Romania secolului 19, dar a descoperit potentialul urias al tarii noastre, traditiile si obiceiurile minunate pe care a incercat sa le arate lumii si sa le puna in valoare cu tot sufletul ei.
Asa cum spunea doamna Filitti, sa te nasti intr-o familie regala poate reprezenta o bucurie, dar si o povara extraordinara, avand in vedere ca devii o persoana publica din momentul nasterii; adica toata viata ti se va derula sub ochii atenti ai celor din jur, ori asta inseamna ca va trebui sa induri foarte multe fara sa poti reactiona asa cum am face-o noi, oamenii obisnuiti.
Sigur ca a avut si esecurile sale: a esuat   in relatia personala cu Regele Ferdinand, a esuat in educatia fiului sau Carol al II-lea, care nu s-a putut adapta la rigorile si regulile Casei Regale.
Cu toate astea, Regina Maria este si va ramane pentru mine, un model de om si de conducator, si sper ca va deveni un model pentru cat mai multi tineri, pe care ii indemn sa-i citeasca jurnalele sau sa participe la evocari cum a fost cea facuta de doamna Georgeta Filitti, careia, daca s-ar putea, as vrea sa ii spun cu majuscule:FELICITARI!

luni, 26 ianuarie 2015

Piesa de duminica seara!

"Matrimoniale" de la Teatrul Nottara este o piesa draguta, amuzanta, perfecta pentru o duminica seara, cand teoretic, se presupune ca vrei sa iti reincarci bateriile pentru o intreaga saptamana.
Spectacolul se remarca si prin faptul ca a fost prima oara cand mi s-a cerut un feedback asupra piesei, asupra actorilor dar si asupra salii si a conditiilor de vizionare! Ei, da, asta a fost ceva interesant, si, sper ca si util. Adica, sper ca cineva se va uita pe formularele completate de spectatori si va actiona in consecinta!

miercuri, 21 ianuarie 2015

O carte cu modele pentru generatiile prezente si viitoare!

Da, iata o carte pe care eu personal, as da-o ca lectura obligatorie elevilor de liceu, si chiar si celor de la facultate, ba mai mult, cred ca s-ar putea tine si un mic curs pe baza acesteia, cu titlul: Sa-i cunoastem pe oamenii adevarati din istoria Romaniei si sa invatam de la ei demnitatea, modestia, puterea de a lupta si de a ramane drept in fata furtunilor ce exista in destinul fiecaruia.
In carte sunt prezentate personalitati diverse, de la Regina Maria la Alice Voinescu, de la Cella Delavrancea la Anita Nandris , iar eu am descoperit-o pe Annie Bentoiu, de a carei descriere m-am simtit cel mai aproape, sufleteste vorbind.
"Despre dificultatile noastre, aveam obiceiul sa nu vorbim. A ne autocompatimi, a intra in panica sau, mai grav, a ne plange erau lucruri ce se aflau la antipodul felului nostru de a fi."
Iar Dan C. Mihailescu ii surprinde foarte bine calitatile: " Annie Bentoiu este o prezenta extrem de discreta in viata literara.Ea face parte din ceea ce se numea inainte, cu orgoliu sau dispret "publicul de la Ateneu".........Ca stil sufletesc, Annie Bentoiu este, cred eu, din aceeasi plamada cu Alice Voinescu. Aceeasi ingaduinta intelegatoare, asimiland intelept , cu nobila resemnare si sobra credinta, dramele si meandrele umilitoare ale destinului."
O carte dichisit scrisa, ce scoate la lumina multe nume destul de necunoscute, cel putin pentru mine, dar care in mediul in care au trait au reprezentat niste modele exemplare, pe care merita sa le cunoastem.