miercuri, 9 noiembrie 2016

Quilturi si sculpturi infratite la Centrul Cultural Calderon!

Infratite la propriu, pentru ca e vorba despre expozitia comuna a doi frati, Ion si Alexandra Filotti, pe care o mai puteti vizita pana vineri, 11 noiembrie 2016.(e adevarat, pe afis scrie pana pe 9 noiembrie, iar pe facebook pana pe 11 noiembrie, deci eu zic sa incercati!)
Pentru ca sunt fan Eugenia Voda, sambata seara la ora stabilita, am vrut din nou sa ma delectez cu unul din dialogurile ei formidabile cu profesionisti de la care chiar ai ce invata. Pe multe dintre ele le-am vazut deja de cateva ori, dar cel de sambata trecuta  a fost inedit, cu un personaj de care nu mai auzisem: Ion Filotti.
Inginer si matematician roman, fiu al unui diplomat de cariera, Ion Filotti s-a nascut in 1941 si pana in 1969 a urmat cursurile Politehnicii, precum si pe cele ale Facultatii de Matematica, lucrand apoi la Centrul de Statistica. A emigrat in Statele Unite in 1969, reusind sa faca un doctorat cu un titlu greu de pronuntat( dar mai ales de inteles pentru cei profani!) la Universitatea Berkeley din California. A lucrat la New York, s-a mutat la Paris, si-a deschis o firma, a venit in Romania, a predat la Scoala de vara de la Sighet, iar de cativa ani vrea sa isi transpuna emotiile in sculpturi. Si vrea sa le impartaseasca si cu tine, si cu voi, cei care sunteti dornici de nou, de inceput, de a simti placerea creativitatii la orice varsta.
Alexandra Filotti, arhitect la baza,   a descoperit acest mestesug al quilting-ului, originar din America de Nord, prin 1983 , dar abia de cativa ani a inceput sa-l aprofundeze si il face cu pasiune.Este membra a Asociatiei Romane de Patchwork din 2010, a participat de atunci la toate expozitiile anuale ale asociatiei. Mi se pare mie sau si Alexandra Filotti merita sa fie invitata la emisiunea doamnei Voda? Pentru ca e o profesionista, sunt convinsa ca are ce sa ne spuna!

  

Daca nu ajungeti la aceasta expozitie, urmariti pe facebook, poate reusiti la urmatoarea, merita!


Quilts by Alexandra Filotti/Sculptures by Ion Filotti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu