vineri, 8 decembrie 2017

Targuri faine prin Bucuresti!

Dupa ce am facut o scurta cautare pe internet despre targurile de anul acesta, am gasit cateva chiar bune de colindat si de inspirat, la care va invit si pe voi.
Deci, exista targuri traditionale, stiti, acelea care se intind in piete mai mari sau mai mici, din orase mai mari sau mai mici, si unde gasiti probabil aproape de toate, de la pulovere la jucarii si de la vin fiert la sarmale.
Apoi, exista targurile cu obiecte lucrate manual, de catre artisti mai mult sau mai putin cunoscuti, organizate in locuri neconventionale, unde puteti gasi produse unicat sau eventual in serie mica si foarte mica.
Si exista targurile numite si garage/yard sale, in care amintirile si dorintele de reinventare sunt la loc de cinste in cadrul lor. Va invit sa descoperiti cateva dintre ele, sa le vizitati si sa va bucurati de lucrurile mici care ne pot imbunatati viata!

 Detalii aici: Share & Wear Yard Sale


Detalii aici: Targ de lucruri misto


Detalii aici: Photo Garage Sale



Detalii aici :Targ de vinyluri










marți, 5 decembrie 2017

Cum sa fii fericit in Romania

Eh, cum?Ce, nu poti sa fii fericit intr-o tara nefericita? Intr-o tara in care delatiunea, minciuna si incompetenta sunt la conducere?Ba cica se poate. Nu una, ci 17 personalitati, de la Liiceanu la Monica Pillat sau de la Andrei Plesu la Clotilde Armand ne introduc in fericirea lor, mai mica sau mai mare, in acest volum coordonat de Oana Barna si tiparit la Humanitas.Volum al carui titlu, nu stiu daca ati observat, dar nu este cu semnul intrebarii, ci este pur si simplu o constatare. Nu, fericirile nu sunt toate la fel, slava Domnului, pot fi gasite in tine sau in afara ta, nu dureaza prea mult, dar cu toate astea e bine sa le gasesti cat mai des si sa le traiesti cat mai intens. De exemplu, pentru unii fericirea inseamna sa mearga cu trenul, pentru altii sa se plimbe pe strazi si sa priveasca arhitectura caselor,sau sa citeasca mult si bine, sau sa se uite la rasaritul de soare.Pe tine ce te face fericit? 
Personal, cel mai bine am rezonat cu Tatiana Niculescu, desi nu sunt chiar o cititoare fidela a scrierilor sale.Dar in aceasta carte chiar m-a nimerit, iata cateva definitii cu care sunt suta la suta de acord: "Fericirea este....sa te fi nascut din dragoste, daca se poate, si nu din intamplare, sau, in orice caz, pentru tine si nu pentru planurile de batranete ale parintilor........la trei ani sa nu ti se dea pe mana un smartphone, ca adultii sa isi poata vedea de treburile lor. Cineva, oricine, sa iti spuna povesti si sa te ocroteasca de spaimele noptii. Sa nu te convinga niciodata cei care spun ca nu mai e la moda sa citesti. Sa mergi mai degraba in contra curentului decat sa te pierzi in turma." Si as mai adauga eu: cauta neaparat fericirea de a face ceea ce iti place, iar  daca asta te va ajuta sa si traiesti, atunci vei avea si mai multe motive de a fi fericit. Chiar aici, in Romania!

duminică, 5 noiembrie 2017

Treaba ta!

"Treaba ta este sa joci cu onestitate ce ti s-a dat


Aminteste-ti ca esti un actor intr-o piesa de teatru, iar autorul alege varianta pe care o doreste: scurta, daca o vrea scurta; lunga, daca o vrea lunga; daca vrea sa joci rolul unui sarman, trebuie sa il joci cat de bine poti- la fel, daca te vrea in rol de infirm, sau de magistrat, sau de om sarac du duhul. Treaba ta este sa joci cu onestitate ce ti s-a dat: alegerea e in puterea altuia. "  


                                                                                                       EPICTET

miercuri, 25 octombrie 2017

La multi ani, Majestate!



"Si omul acesta este tatal meu
Când aveam nouă ani, am scris o compunere pe care am lăsat‑o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s‑o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa:
„Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lângă tine.
Am acasă o fotografie cu mine copil, aşezată pe o maşină veche de tuns iarba. Şedeam pe maşina cu care omul acesta tăia iarba şi mă simţeam în siguranţă.
În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele şi cu mine, Tatăl Nostru. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată.
La cei şapte ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală, stăteam pe scaunul din faţă al maşinii Volkswagen broscuţă şi eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe fereastră la oamenii din alte maşini să văd dacă îl remarcau şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos.
Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota şi a fost destul de ciudat să fiu acolo, în aer, înconjurată de nori şi de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pământ, şi puteam să văd maşinile şi copacii, lacul, câmpurile şi şoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanţă un alt avion. Deodată, a spus: «Dacă aş începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celălalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor». M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut şi m-am gândit că omul acesta e destul de puternic să rezolve orice problemă.
Când mă întorceam de la şcoală, la casa veche din Versoix, el citea mereu Herald Tribune după masa de seară, dezlega rebusuri, asculta muzică clasică, înainte ca nesuferitele de televizoare să intre în viaţa noastră. Serile noastre în familie erau plăcute şi confortabile.
Când am devenit adolescentă, m‑a învăţat să conduc maşina, folosind pentru aceasta jeepul său. A fost foarte răbdător şi nu m‑a făcut să mă simt nervoasă sau neîndemânatică. El a fost dintotdeauna foarte calm, şi a fost bun şi înţelegător cu fiecare.
Dacă ceva se strica, el ştia să repare, mai ales lucrurile mecanice şi electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima maşină! Nu aveam nevoie să merg niciodată la garaj.
Am descoperit că acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e aşa de păcat că nu a continuat!), iubeşte muzica clasică, este un talentat fotograf şi îi place să călătorească şi să imortalizeze peisajele noi. Când eram mici şi veneau la noi copii de la şcoală, el scotea un proiector special şi ne arăta desene animate cu ciocănitoarea Woody, răţoiul Donald și Mickey Mouse. De aceea serbările noastre de acasă erau vestite la şcoală şi fiecare se întrecea să fie invitat în casa noastră.
Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru Europa Liberă, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia să fim liniştite în timpul înregistrării, de fapt, trebuia să stăm în altă cameră, ca să nu‑l deranjăm. Ascultam cu încordare cuvintele şi cadenţa limbajului. Eram de fiecare dată impresionate şi înţelegeam că e vorba de ceva cu adevărat important.
Eram mic copil atunci când am înţeles că există o parte în acest om care nu ne aparţine nouă. Totul era legat de înregistrările radio din fiecare an: o latură misterioasă a existenţei sale, mai presus de viaţa personală. Acest sentiment devenea evident şi în orele în care el ne povestea despre o ţară nu prea îndepărtată pe care o iubea şi pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei ţări, când ne arăta fotografiile acelui ţinut şi ne punea să ascultăm muzica acelor meleaguri. La început ne‑am întrebat cum poate cineva să piardă o ţară, cum se poate una ca asta ?! Dar ceea ce înţelegeam era că omul acesta era mai mult decât unul dintre membrii familiei noastre; în viaţa lui era o altă dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător şi mai profund. Şi totuşi, acel ceva era, într‑un fel, şi o parte din noi. Sentimentul de apartenenţă a crescut odată cu noi şi ne‑a adus şi mai aproape de omul despre care vă vorbesc.
Această altă parte a lui îl făcea reţinut şi trist. Dar cum el e foarte echilibrat, reuşea să-şi învingă tristeţea. Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, şi vorbele pe care le spune sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranţă; niciodată nu e haos în jurul lui.
Acest om are un formidabil simţ al umorului şi poate spune glume foarte amuzante; simţul umorului ne‑a folosit lui şi nouă ca medicament, atunci când venea tristeţea.
Persoana aceasta e incoruptibilă, nu l-am putut minţi niciodată. De exemplu, nu m-am putut preface că sunt bolnavă, ca să nu merg la şcoală.
Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a‑şi întreţine familia: a crescut găini, a condus maşini, a făcut tâmplărie, a fost agent de bursă, pilot de încercare şi producător de echipament electronic. Am descoperit că a purtat o incredibilă corespondenţă cu tot felul de oameni din toate colţurile lumii, despre ţara lui, despre jeepurile lui, despre fotografii, maşini, avioane şi chestiuni mecanice. Auzeam cu toţii cum bătea literele la maşina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet aşa de liniştitor!
Acest om a devenit Rege la vârsta de cinci ani şi continuă să fie. El a fost născut să reprezinte, să iubească şi să muncească pentru o ţară şi şi‑a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui, chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui.
A stat singur împreună cu armata lui în faţa naziştilor şi a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, când a întors armele de partea aliaţilor, în cel de‑al Doilea Război Mondial. Apoi, el singur a durat ani de încăpăţânată rezistenţă în faţa comuniştilor care, în cele din urmă, l‑au forţat cu ţevi de puşcă şi cu tancuri să‑şi părăsească ţara.
Dar acest om a supravieţuit duşmanilor lui şi chiar copiilor duşmanilor lui.
Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. El este dintotdeauna alături de tine.
Şi omul acesta este tatăl meu.
Margareta a României



Text scris de Principesa Moștenitoare Margareta în ziua de 25 octombrie 2001, când Majestatea Sa Regele Mihai a împlinit 80 de ani."
Articol preluat de pe site-ul Romania Regala

marți, 10 octombrie 2017

Timpurile Noi ale Dambovitei!

Tu, cand auzi cuvantul Dambovita, la ce te gandesti? La poduri daramate, la masini care se rastoarna si din cauza lipsei gardurilor, la mirosuri pestilentiale, la spatii intunecoase pe langa care ti-e frica sa treci seara? Si nu, nu este doar vina lor . A autoritatilor. Este si vina noastra. Pentru ca nu dorim sa ne pese. Nu dorim sa ne implicam. Si nu tinem mortis  sa atragem atentia cuiva asupra a ceea ce se intampla in jurul nostru, din teama de a nu fi aratat cu degetul sau din teama de a nu fi trezit din dulcele somn  al spiritului civic. Bine, hai ca pana acum am vorbit despre procentul majoritar. Gata, sa lasam si procentul minoritar sa se exprime, ca asa e in democratie, nu? Desi, am cam vazut eu cum stau lucrurile: majoritatea decide, dar minoritatea conduce.

Deci  sa revenim la oile noastre, adica la cei care nu numai ca doresc o schimbare, dar si-o si asuma. Adica e vorba de un proiect cultural ce se va desfasura in Timpuri Noi, si are  ca scop schimbarea viziunii asupra  Dambovitei, informarea  autoritatilor despre cateva din problemele  de stricta necesitate  din cartier si intrarea raului in mentalitatea urbana prin activitati creative si educative!Mai jos gasiti comunicatul de presa, iar detalii pe pagina de facebook Timpuri Noi

Ah, si inca ceva ce merita subliniat: organizatorii acestui proiect vor sa faca un blog intitulat Dambovita vie, in care sa adune cat mai multe stiri, fotografii, articole, reportaje, link-uri, toate legate atat de trecutul destul de sumbru al raului, dar si de un posibil viitor mai senin! 


Grupul de Inițiativă Civică Timpuri Noi
 Splaiul Unirii nr.195
 București.
 La firul ierbii- spațiu pentru acțiuni civice
 Splaiul Unirii 160,
 București
 Email:2016timpurinoi@gmail.com
 
 
                                                 COMUNICAT DE PRESĂ
 
 Pentru informații suplimentare
 Contact Denissa Voicu
 0737775244
              
                         Dâmbovița in Timpuri Noi- un proiect pentru cartier
                          
 Proiectul ”Dambovita inTimpuriNoi”, finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, în cadrul Programului de microgranturi pentru proiectele comunitare 2017, își propune să atragă atenția asupra  unor teme de actualitate: dezvoltarea infrastructurii și coagularea comunitătii, prin activităti culturale și civice, derulate în lunile octombrie și noiembrie 2017.
 Dorim să atragem atenția cât mai multor locuitori din cartierul Timpuri Noi ,dar și autorităților,  asupra faptului că Dâmbovița poate reintra în mentalitatea urbană prin activități culturale.  Credem, de asemenea, că,  prin dezvoltarea infrastructurii râului, nivelul de trai, de educație și de cultură al locuitorilor se poate imbunătăti. În acest sens, ne propunem să stimulăm implicarea comunitătii pentru propriul cartier.
 Astfel,  vom organiza numeroase activităti: atelier de arhitectură și creație în lemn, o bibliotecă mobilă, proiecții de filme documentare, tururi culturale pentru familii cu copii,spectacol de teatru comunitar; un blog despre Dambovita.
 De asemenea, dorim să realizăm o lista de semnături pentru refacerea pasarelei din dreptul străzii Doamna Chiajna, pentru  a întări legăturile dintre  comunitățile de  pe cele două maluri ale Dâmboviței. 
 Participarea la toate aceste activităti va fi gratuită, pe bază de înscriere la adresa proiectului:  2016timpurinoi@gmail.com. 
 Proiectul “Dambovita în TimpuriNoi” s-a născut ca o urmare firească a celui din 2016, intitulat “Timpuri Noi-oameni și povesti” prin care am redeșteptat interesul cultural fată de patrimoniul industrial al cartierului.
 Organizatorii mizează pe mobilizarea și colaborarea locuitorilor cartierului, cu idei și  materiale documentare sau obiecte: fotografii, hărti, cărti, povești, amintiri, nume. Ei speră ca acest proiect să se constituie într-o platformă de comunicare comunitară, pentru păstrarea și valorificarea patrimoniului acestui cartier, cât și pentru stimularea inițiativei și creativitătii locuitorilor, mici și mari.
 Calendarul și noutătile vor fi postate pe pagina de Facebook a proiectului: Timpuri Noi-oameni și povești, vor fi expediate prin Newsletter abonaților.
  


joi, 5 octombrie 2017

Sa donam ca sa rezistam!

Deci, de ce sa donezi niste bani unei asociatii care vrea sa scoata o revista in format clasic? De fapt, e vorba de numarul 15 al Revistei Arte & Meserii, un proiect editorial al unor tineri ce vor  sa sprjine alti tineri, cu abilitati in diferite domenii cum ar fi  muzica, fotografie, teatru, film, arte vizuale  etc. si initiativele culturale ale acestora. Si, de fapt, nu este chiar o donatie, ci veti primi unul sau mai multe exemplare din revista, in functie de suma donata. Sa scoti o revista pe hartie in era online-ului mi se pare atat un act de curaj cat si unul de vointa. Sper ca nu numai mie! Apoi, ideea in sine de a sprijini tineri artisti este purtatoare de speranta dar si de un anumit patriotism.Sa existe cat mai multe reviste de cultura, imprastiate in toate colturile tarii, iar tinerii ce vor sa se dezvolte intr-un anumit domeniu, artistic si nu numai,  sa gaseasca un spatiu in care sa se exprime si sa se faca cunoscuti, pai asta mi se pare benefic pentru tara si pentru generatiile actuale si viitoare. Este clar ca doar prin cultura si educatie ne vom salva ca natie, ca popor, doar asa numarul analfabetilor functionali va scadea(poate nu va dati seama ce se va intampla cand acestia vor fi angajati oriunde vreti voi si veti intra in contact cu ei), doar asa voturile poate nu vor mai fi date  pentru cateva vorbe si un kil de faina, doar asa vom reusi, poate, sa transmitem adevarate valori si principii celor ce ne vor urma. 
Mai jos gasiti comunicatul lor de presa, cititi-l si, in functie si de resurse, luati orice decizie vreti, doar sa fie a voastra.


REVISTA „ARTE ȘI MESERII” FACE CROWDFUNDING PENTRU NUMĂRUL DIN ACEASTĂ TOAMNĂ

Redacția „Arte și Meserii” le cere, pentru prima dată, cititorilor să își comande în avans un exemplar.  Doar așa, un număr nou din „Arte și Meserii” poate ajunge la tipar. Timp de șapte ani și jumătate și 14 ediții, redacția a distribuit gratuit revista tipărită, în cadrul unor evenimente și spații culturale din București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov, Bacău, Ploiești, Alexandria. 
Apariția ediției în tot acești ani a fost posibilă mulțumită unor finanțări publice (Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii) și unor sponsorizări private, dar și muncii a zeci de oameni care au pus voluntar umărul la scrierea poveștilor din artă. Acum însă, pentru a tipări numărul 15, Arte și Meserii se îndreaptă pentru sprijin direct spre cititorii săi.
Dacă îți dorești să citești următorul număr al revistei Arte și Meserii, pre-comandă un exemplar (sau mai multe) la acest link.
Prețul unei reviste este de 25 de lei, dar există  mai multe „pachete” pentru care pot opta prietenii care vor să sprijine revista, pe care le găsești la linkul de mai sus. Nu uita să completezi datele personale, ca să primești revista la adresa corectă!
Echipa Revistei Arte și Meserii scrie povești despre artă de șapte aniși le place.

Ca ei să poată face asta în continuare, este nevoie ca tu să pui preț pe artă. Aici, în clipul campaniei de crowdfunding, câțiva dintre artiștii faini despre care s-a scris sau se scrie acum în Revistă te îndeamnă să crezi în artă.

Printre cei cu care cititorii se vor întâlni în numărul din noiembrie se numără muzicienii Gregory Allan Isakov și Dan Iliescu, actorii Mihai Călin, Ciprian Nicula și Lucian Iftime, regizorul Miroslav Janek,  dar și artista vizuală Lia Perjovschi. Dintre invitații care semnează în #artesimeserii15 îi amintim pe Marius Chivu, Andrei Crăciun, Adela Greceanu, Florin Iaru, Veronica D. Niculescu, Matei Florian și Corrie Wang.
Hai să credem în artă! Hai să facem împreună Arte și Meserii!Click aici pentru a pre-comanda un exemplar.

#arteșimeserii15


miercuri, 13 septembrie 2017

"Bucuresti, Bucuresti, fratele meu esti!"


Stiati ca au fost vremuri in care cantecele despre Bucuresti se auzeau pe viu la petreceri, la restaurante, sau  erau imprimate pe discurile acelea de vinil si ascultate  de cat mai multi si diferiti trecatori prin acest oras? Cand Bucurestiul era privit ca o combinatie fascinanta intre orient si occident, avand ceva care nu te mai lasa sa pleci. Sau te facea sa revii, in orasul cu strazi neasfaltate,dar si cu bulevarde care imitau Champs Elysee, unde casele boieresti se aflau langa maghernite si unde convietuiau in bune conditii atat de multe etnii.
In spiritul aducerii aminte a unui anumit Bucuresti, din anii 80, dar si pentru a putea face o comparatie cu ceea ce exista in prezent, Andrei Birsan s-a gandit la aceasta expozitie, la al carei vernisaj sunteti invitati vineri, 15 septembrie, orele 18.















Si sa incercam sa privim Bucurestiul ca pe un frate, poate asa vom reusi sa ii corijam defectele si sa ii scoatem in evidenta calitatile. Pentru ca la asta e  bun un frate, nu?

Detalii despre vernisaj:Trecut-au anii

luni, 11 septembrie 2017

O intalnire la varf!

Ana Blandiana si Stefan Caltia se intalnesc maine, de la ora 18, la Muzeul Colectiilor de Arta, ca sa discute despre comunism si despre alianta civica. O discutie libera la care sunteti invitati sa va alaturati.Pentru ca nu putem si nu trebuie sa uitam vreodata ca cineva vroia sa fim egali, desi nu suntem.Ca cineva vroia sa gandim la fel, desi nu putem.Ca cineva vroia sa visam la fel, desi noaptea nu este aceeasi pentru toti. Si atunci trebuie sa luam atitudine. Sa ne pese cu adevarat nu numai de azi, ci si de maine. Sa devenim interesati de ceea ce se intampla , adica sa devenim membri ai  societatii cu drepturi depline. Si cu obligatii, bineinteles. Nu poti sa ai una fara alta.Si uite asa  alianta civica se va mari si va deveni ceva de care va trebui sa se tina seama. Bine, nu dati navala, v-am spus ca nu suntem toti la fel?


duminică, 30 iulie 2017

Colectia Costica Acsinte: de la placi de sticla la digitalizare!

Nu demult am vazut acest nume vehiculat pe retelele de socializare si n-as putea sa va spun ce m-a atras la el, de am pornit sa il cercetez mai indeaproape. Acum insa sunt fascinata nu numai de ce a facut Costica Acsinte, ci si de ceilalti de la Asociatia Culturala  Atelierele Albe. 
Pai, in primul rand, Costica Acsinte s-a nascut la sfarsitul secolului 19, undeva intr-un sat din Ialomita, si, desi a facut niste cursuri de pilotaj, la inceputul primului razboi mondial, s-a inrolat ca voluntar fotograf si a facut parte din Sectia foto a Escadrilei 1 Aviatie. Si bine a facut, intr-un fel, pentru ca si dupa terminarea razboiului, tot cu asta a vrut sa se ocupe, deschizandu-si un atelier foto chiar in Slobozia. Anii au trecut,  Costica a continuat sa surprinda momente vesele sau triste din jurul lui si astfel au ajuns pana la noi peste 5000! de negative pe placi de sticla. Iar cei de la ACAA au pornit un proiect de digitalizare a acestor placi, fotografiile fiind incarcate , pe masura ce sunt transpuse, pe site-ul Acsinte digital.Pai, felicitari pentru aceasta initiativa remarcabila, de a aduce in memoria prezenta imagini ale unor timpuri trecute, insa de o importanta istorica extraordinara, dar mai ales pentru a le conserva in vederea accesarii lor de catre cat mai multe generatii viitoare!

Asadar, maine are loc  vernisajul expozitiei de la Centrul Cultural Unesco Ionel Perlea din Slobozia, incepand cu ora 17. Si daca nu veti ajunge zilele acestea sa o vizitati, puteti sa o puneti pe  to-do-list pentru perioada urmatoare, nu cred ca aveti de multe ori posibilitatea de a privi trecutul prin fotografii de epoca autentice.

Cine vrea sa afle si cateva povesti  sa intre aici Costica Acsinte  .




vineri, 28 iulie 2017

CUGETARI CENTENARE!

"La sfarsitul fiecarei zile, socoteste, nu ceia ce altii au facut fata de tine, ci ceia ce ai facut tu fata de dansii."


NICOLAE IORGA

marți, 4 iulie 2017

Cristian 40-80!

Norocosul sat Cristian se afla la 13 kilometri de Brasov si a fost mentionat documentar pentru prima oara  in  1362! Ei bine, iata ca,  de cativa ani, in sat se intampla niste evenimente culturale care cu siguranta vor fi si ele mentionate in cartile pe care le vor citi generatiile viitoare, indiferent de forma acestora.

Deci ce se-ntampla in Cristian de vreo 3 ani incoace? Pai se-ntampla C'Art Fest , adica Festivalul International de Arta Cristian, adica teatru, carte, muzica, strada, adica 40 de evenimente care insumeaza 80 de ore de cultura in perioada 9-16 iulie 2017!

Acum sa va zic de ce cred eu ca e vorba si de noroc: in primul rand, festivalul are printre organizatori oameni care s-au nascut si au copilarit aici, oameni carora li se pare ceva normal sa se intoarca si sa dea o parte din experienta , din energia si din bucuria lor locurilor care iti raman pe veci intiparite in memorie ca fiind cele mai luminoase: locurile natale.
In al doilea rand, partener in aceasta intamplare este chiar primaria, adica autoritatea publica locala, adica asta este un noroc si mai mare: sa gasesti in Romania primarii care sa se implice in organizarea unor festivaluri culturale e ceva destul de rar, mai ales la sate.
Programul festivalului te plimba de la concertul lui Gheorghe Zamfir din Piateta la expozitii de fotografie  in Biserica Evanghelica,  la teatru cu Oana Pellea in  Sala Mare sau dans in Parcul Eroilor sau proiectie de film in Biserica Ortodoxa Veche.Vor fi lansari de carte, recitaluri de poezie, concert fado, concert de pian si clarinet, de vioara si orga .....Oh, Doamne, eu sunt coplesita de puterea acestor oameni si nu pot sa spun decat ca Andi Moisescu: Ma inclin! Chapeau! Respect!

Detalii foarte clare chiar aici: 40/80  sau pe Facebook: Editia a IV-a






Ce, vi se pare ca nu o sa le puteti vedea pe toate? Pai, probabil ca nu, dar important e sa va bucurati de timpul petrecut in Cristian si sa mergeti cu  sufletul deschis catre un festival organizat in spatii neconventionale.Pentru ca ar fi minunat sa existe si in multe alte sate asa ceva. Pentru ca ar trebui sa incurajam cultura in spatii cat mai diferite. Pentru ca doar prin cultura si educatie vom putea razbi ca natie, ca popor. Si nu vreti sa ramanem  doar o populatie, nu-i asa?

sâmbătă, 20 mai 2017

La Colegiul Sincai pe-nserate!

Se-ntampla multe lucruri minunate! Cum ar fi tururi ghidate, recital de arii si duete celebre, conferinta si proiectie de imagini de epoca, vanatoare de comori, toate organizate de Fundatia Calea Victoriei. Toate pentru a cunoaste istoria si arhitectura unei cladiri emblematice a Bucurestiului, un spatiu de cultura si de educatie, fondat prin decret regal in 1892! O calatorie printre amintiri, pentru cunoasterea trecutului si pentru inspiratia viitorului! Pentru ca un oras traieste si prin cladirile lui, suntem datori sa le cunoastem, sa le apreciem si poate asa, nu vom mai fi doar trecatori nepasatori prin viata lui! A orasului! A Bucurestiului!


 Program aici: Seara la Colegiul Sincai

Daca nu l-ati ascultat inca pe Jurjak, vi-l recomand cu drag!

CUGETARI CENTENARE!

"Ce esti, te priveste mai la urma urmei pe tine. Ce vrei, priveste si pe altii. Ce faci, aceea poate privi pe toti."


                      NICOLAE IORGA

duminică, 2 aprilie 2017

"Tara pe care o iubesc"si eu!

Tara pe care o iubeste Regina Maria este tara pe care o iubesc si eu.Este tara pentru care multi au luptat, unii chiar au murit, altii doar au muncit cu profesionalism oriunde s-au aflat, fara ca asta sa le stirbeasca din glorie. Este tara pe care, asa cum zicea Majestatea Sa Regele Mihai, am imprumutat-o de la copiii nostri, deci trebuie sa avem grija de viitorul ei.
Cartea pe care Maria a scris-o la indemnul lui Nicolae Iorga, cunoscut si ca sfatuitorul regilor, ne plimba de la Iasi la Dunare, de la Ramnicu Valcea la Balcic, de la Comana la Sinaia cu o usurinta demna de talentul scriitoricesc al  Reginei noastre. Asa cum marturiseste chiar ea, aceste memorii din exilul impus in propria tara, in vara anului 1917, erau dedicate soldatilor care luptau pe front, pentru ca ei sa simta ca nu sunt singuri, ca iubirea lor fata de pamantul romanesc este recunoscuta si sprijinita de Regina si ca frumusetea acestor meleaguri, a obiceiurilor si a traditiilor merita pastrate chiar cu pretul sacrificiului suprem.Pe vremea aceea, toate capitolele din carte erau tiparite in ziarele cele mai importante, pentru a ajunge si in catunele indepartate, si in sufletele a cat mai multor oameni. Conteaza sa stii ca cineva, dar mai cu seama uimitoarea Regina Maria se gandea la fiecare locuitor al tarii, pe care vroia  sa il sprijine macar moral in acele vremuri triste, de deznadejde si suferinta.  Si pentru ca razboiul s-a terminat cu o victorie, poate ca putin a contat si gandul ei cel bun, strans in aceasta lucrare emotionanta.Bine, nu a fost doar gandul, Regina Maria a si  actionat impreuna cu Regele Ferdinand la infaptuirea Marii Uniri, un vis devenit realitate pe care il descrie in ultimele capitole.
Aveti cumva aceasta impresie si astazi? Ca cineva dintre conducatorii tarii s-ar gandi la voi? Ca vor sa duca Romania mai departe? Eu nu.


Din loc in loc, veti gasi in carte desenele Elisabetei, fiica Reginei Maria si viitoare Regina a Greciei!

duminică, 26 martie 2017

CeRe sa nu fii resemnat!

Pe 23 martie am fost la Gala Premiilor pentru Participare publica ca sa ma incarc cu energie. De la oamenii care nu se resemneaza.De la cei care "aprind lumina", titlul sub care s-a desfasurat aceasta gala deosebita, a proiectelor datatoare de speranta.Despre ce e vorba: o asociatie,  CeRe,  adica Centrul de Resurse pentru Participare Publica promoveaza initiativa civica, dreptul cetatenilor la informare , la participarea activa in comunitate. Anual premiaza cateva din aceste initiative care au avut si o oarecare finalitate. Deci nu e vorba doar de teorie.ci mai ales de punerea in practica a initiativelor.  Juriul a fost format din sociologi, jurnalisti, psihologi, dintre care se remarca Vintila Mihailescu, antropolog si Tudor Musat, in prezent jurnalist la Digi24.   Premiile acordate au avut si ele denumiri pe masura, cum ar fi: Premiul "Revolutie de manual"acordat Asociatiei Elevilor din Constanta; Premiul "Bucuresti, Bucuresti, oras plin de Vacaresti"acordat cui credeti? Asociatiei Parcul National Vacaresti,  raspuns corect; Premiul ""Rezistenta din pasul Mestecanis" acordat locuitorilor din satele Valea Putnei si Mestecanis.In total 10 premii pentru 10 campanii alese din multe altele, ceea ce mie mi se pare un semn bun. Un inceput timid, dar cu o mare deschidere.Iar Gala se afla la cea de a opta editie.  


Si pentru ca nesimtirea, incompetenta si aroganta guvernului au  scos in strada sase sute de mii de oameni care nu au mai vrut sa taca si sa fie umiliti, spiritul lor de participare, de implicare activa a fost premiat si de CeRe, cu speranta ca acesta nu va fi fost doar de moment! Pentru ca nepasarea, indiferenta, neimplicarea pot sa permita  tragedii cum a fost cea de la Colectiv! Pentru ca nu avem voie sa uitam ca 64 de vieti, de destine au pierit si din cauza noastra! 






















Puteti citi proiectele acestor oameni, dar si mai bine ar fi daca i-ati cunoaste, daca i-ati sustine, dar mai ales daca v-ati uita in jurul vostru sa vedeti ce puteti schimba. Si sa actionati. Si daca ceva nu functioneaza cum trebuie, sa informati, sa avertizati, sa cereti participare. Sa nu va resemnati. Romania nu mai poate fi tara lui "las'ca merge si asa"! Eu m-am saturat de acest experiment, voi nu?

duminică, 12 martie 2017

Sa calatorim in timp cu Irina Procopiu!


Pentru ca odata ce incepi sa citesti jurnalul Irinei Procopiu, de fapt incepi o calatorie. O calatorie minunata in timpuri pe care nu le-ai trait, dar pe care merita sa le cunosti, o incursiune aproape reala  intr-un Bucuresti despre care stii ca era conectat la viata europeana, la adevaratele valori dupa care astazi tanjim, un oras adorat si hulit, european si oriental, clasic si modern, dar mai ales viu. Bine, viu este si astazi, orice s-ar zice, doar valorile sunt cumva incurcate, sper ca tanara generatie sa aiba puterea si vointa de a le readuce in ordinea  normalitatii.
Fiica de general, nascuta in 1873, Irina  a fost educata in spiritul frumosului, al artei si al culturii, a invatat cateva limbi straine, sa cante la pian, sa picteze, si astfel a ajuns sa isi doreasca sa traiasca o viata bogata, o viata deosebita. Si e clar, sper, ca nu ma refer la bogatiile materiale, asta apropo de valorile si principiile care ar trebui sa ne calauzeasca. Si a avut viata pe care a visat-o, iar jurnalul este marturia sa. De la filme la carti, de la concerte la dineuri pretentioase, de la Sinaia la Dobroesti, de la Horezu la Balcic, de la expozitii la spectacole de teatru, sau cum petreceau bucurestenii Revelionul ( cuvantul asta mi-a placut tare mult: de Anul Nou bucurestenii reveionau!), pe toate Irina le-a notat constiincioasa in caietele ei. Cea mai bine reprezentata perioada este cea interbelica, mai precis intre anii 30 si 40, adica perioada care se afla , statistic vorbind, pe primul loc intr-un top al calitatii vietii din Romania.
Prietena buna cu Maruka Cantacuzino si Cella Delavrancea,  a avut parte de auditii fermecatoare ale lui Enescu, atat la evenimente private cat si publice. Pe de alta parte, a fost membra a Asociatiei Muzicale al carei scop era gasirea si promovarea de tinere talente, nu numai prin organizarea de concerte, dar si prin obtinerea unor burse de studii.
O caracteristica ce strabate cartea si pe care azi eu nu prea o mai gasesc era intalnirea de la dejun sau cina si cateodata si la micul dejun! Iata cateva exemple:
"22 august: la dejun familia Gogu si incantatorul Radu Romanescu............La cina, sotii Grodel."
"Sambata, 14 ianuarie: pranzesc la Marguerite Bratianu..........Seara , cinez, impeuna cu George, la Coletta, care e in pat."
"17 aprilie"Dejun la Tabacovici, casa frumoasa si spatioasa, gradina splendida."
Si sigur, erau si dineurile mai mult sau mai putin pretentioase organizate la ambasade,legatii sau chiar la Palatul Regal. Pentru ca Irina Procopiu a fost doamna de onoare a Reginei Maria, slujba pe care a indeplinit-o cu profesionalism, dar mai ales cu o iubire nemarginita fata de aceasta uriasa personalitate ce ne-a fost dat sa o avem. Si dupa ce aceasta a murit, a  tinut in continuare memoria vie a Reginei, organizand diferite actiuni de aducere aminte, colaborand la diferite articole, conferinte, spectacole care ii aduceau un omagiu spiritului si sufletului ei.
Iata aici o schita a unui articol scris de Irina cu ocazia uneia dintre comemorari:


"Regina Maria, Regina florilor


Regina Maria, care dintre noi, la auzul acestor doua cuvinte impreunate, nu tresare, evocand radioasa intruchipare a celei care a fost Regina intre Regine? Regina Maria, careia copiii bolnavi si ranitii ii ziceau "Mama Regina".

Regina Maria de azi nu mi se mai arata decat in vis. Se poate oare ca aceea care a fost atat de strans legata de sufletul poporului nostru sa nu mai planga cu noi durerile noastre, sa nu se mai bucure de bucuriile noastre? Acest lucru este de neinteles. Se poate oare ca primaverile sa revina cu tot farmecul lor inflorit si Regina Maria sa nu se bucure de ele, ca ochii ei albastri atat de vii sa nu tresalte de emotie entuziasta fata de vraja felurita si imbalsamata a florilor? Se poate ca soarele sa rasara si sa apuna fara ca Regina Maria sa tresara la stralucirea ce revarsa asupra lucrurilor celor mai umile?Se poate ca raurile sa-si curga lin apele, fara ca soaptele lor sa fie talmacite de ea? Ca marea sa se razvrateasca, asemeni popoarelor, cand incatusarea limitelor ei i se pare nedreapta, fara ca ea sa le inteleaga? Se poate ca de la cei mai umili pana la cei mai daruiti de soarta, sa nu mai incerce sa vie sa-si gaseasca o mangaiere sau un imbold pe langa adanca si intelegatoarea ei blandete si fermecatorul ei suras? A ramas vie si o simtim printre noi, aceia care am avut marea cinste si fericire de a-i fi aproape.

Dragostea ei pentru flori era atat de mare incat, aflandu-se odata in Iugoslavia si voind sa se intoarca in tara  cat mai curand, raspunse Regelui Alexandru care o intrebase de ce se grabeste atat( caci intre cei doi exista o calda intelegere): "Am o intalnire cu un trandafir".

A murit Regina Maria si pamantul nu s-a cutremurat, fulgerele nu au strabatut cerul intunecat, norii nu s-au lasat in jos sa-si picure lacrimi de sange pe pamantul nostru vaduvit de plecarea ei.Nu, cerul a ramas senin, bland si cald, florile ei iubite au venit sa se ingramadeasca imprejurul ei, nevrand s-o lase sa plece in misterioase si necunoscute departari fara s-o insoteasca. Cea care era punctul luminos catre care se indreptau sufleteste privirile cercetatoare, aparitia ferica de care ne-am bucurat ani de-a randul nu ni se va mai arata niciodata. Acesta este lucrul de care nimeni nu se va putea mangaia vreodata."


Sigur ca nu totul a fost roz in viata Irinei, pentru ca cine are doar roz in viata? Probleme cu facturile la combustibil iarna, cu imprumuturile bancare sau nu, instalatori nepriceputi, chiriasi restanti, ei da, observati? Cam aceleasi cu cele din ziua de azi, doar ca la ea compensarea avea loc imediat, uneori chiar in aceeasi zi, pe principiul: ceva frumos, ceva urat, ceva material, ceva spiritual. Asta cred ca este mesajul principal al jurnalului: putem trece mai usor peste greutati daca reusim sa ne incarcam cat mai des sufletul si spiritul cu frumusete, iubire, toleranta si respect.

Daca vreti vreodata sa o comandati, intrati aici: 

Pagini de jurnal

PS. Multumiri editurii Polirom, care mi-a dat acceptul pentru a transcrie integral articolul Irinei Procopiu, si din nou doamnei Georgeta Filitti(dansei i-am multumit si personal) care a primit caietele Irinei si ni le-a transmis si noua, realizand un pod peste generatii pe care trebuie doar sa-l intretinem cu iubire si respect.





















duminică, 26 februarie 2017

De la mame adunate si inapoi la mame date!

Sau cui vreti voi. Pentru ca e vorba de martisoare. Martisoare nascute din vise. Din visele unor mame. Mame pe care le cunosc si le admir pentru  puterea, curajul si forta de a schimba lumea. De a o face mai buna pentru copiii lor.Dar si pentru ai nostri, ai vostri, ai tuturor. Pentru ca reprezinta modele de urmat si de sustinut.Pentru ca si tu poti face asta intr-o zi, poti sa iti cauti drumul tau si sa mergi pe el cu speranta si cu incredere.
Deoarece ele sunt pe acelasi loc in inima mea, nu am gasit alta ordine in care sa le prezint decat cea alfabetica, deci sa incepem:

Alina Burca : mama a doua fetite vesele si indraznete, poate transforma orice mica bucata de panza intr-o girafa, pisicuta, ingeras, unicorn de care te vei atasa; picteaza pe pahare intr-un fel special; din mozaic face rame de fotografii sau vaze sau suporturi de lumanari. Pe toate acestea, dar si multe altele le gasiti pe pagina Maruc Ales
Din colectia personala!




Dana Georgescu: mama a unei fetite incantatoare, iubitoare de carti, natura si mestesuguri, si-a creat propria lume la Comana, acolo unde pe zi ce trece, visul devine mai palpabil si mai datator de speranta: Moara de hartie, locul in care veti gasi cartisoare, adica martisoare din carti, unde va puteti face singuri cu ajutorul unor tehnici pe care Dana nu vrea sa le lase sa se piarda, propriile felicitari, carticele si alte lucruri minunate din carti reciclate. Pe langa moara, din 2016 se dezvolta al doilea proiect al acestei familii uimitoare, Satul Mestesugurilor, adica locul in care obiectele se nasc din iubirea de traditie, de Romania si de oamenii care nu vor sa uite trecutul.


Nicoleta Nicsan: mama de buburuza, adica de bebelus caruia incep sa-i creasca aripile, se joaca cu lutul la Fuioru' Fermecat si ghici ce? Din mainile ei nu ies obiecte, ci chiar parti din sufletul ei, din inima ei, din iubirea ei pentru o tara mai buna, mai frumoasa, o tara in care buburuzele sa se miste liber, fara teama de a le  fi retezate aripile. Adica visele. Adica ati inteles, da?






Spor la visat! Dar si la cumparat! 







duminică, 19 februarie 2017

sâmbătă, 18 februarie 2017

Despre oameni care au facut o istorie in teatru!

Minunata doamna Georgeta Filitti , decorata de Majestatea Sa Regele Mihai in 2012 cu "Crucea Casei Regale a Romaniei", sustine maine o conferinta despre Ion Ghica, unul dintre artizanii aducerii lui Carol  de Hohenzollern in tara noastra, dar si unul dintre creatorii Teatrului National, infiintat ca mijloc de educatie si de promovare a culturii romanesti si europene. Pentru ca un om educat, un om cultivat, un om cat mai  informat nu poate fi asa de usor manipulat, nu poate fi asa de usor de condus si de mintit.Si ca sa ne imbogatim si vizual, in foaierul Salii Mici va avea loc vernisajul unei expozitii de fotografii si alte documente din epoca despre Ion Ghica, primul director general al teatrelor si primul presedinte al Academiei Romane? E ceva, nu?

Detalii aici:Un ctitor al teatrului romanesc

duminică, 15 ianuarie 2017

Eminescu si romanele sale!

Pentru ca Eminescu nu a scris doar Scrisoarea a III-a, iata ce spune Nicolae Iorga despre romanul "Geniu pustiu", roman pe care eu vi-l recomand:
"E bine deci ca s-a tiparit romanul "Geniu pustiu" pe care Eminescu il scria intre nouasprezece si douazeci de ani, ca student la Viena. Sa n-aiba grija nimeni: niciun fir de iarba de pe mormantul poetului nu se va misca de indignare la aceasta "divulgare" a gandului inca nesigur, a simtirii ce nu-si gasea totdeauna intruparea statornica si adevarata. Nu, ci, daca, peste hotarele vietii, se schimba ceva intre cei ce sunt si cei ce au fost, cel mai mare cantaret al neamului nostru va primi aceasta ca o solie duioasa a tineretelor sale de vultur ce-si incearca aripile pentru a pluti intaiasi data."(Nicolae Iorga, Oameni care au fost, Editura pentru Literatura, 1967.)
 

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Din cugetarile unei Regine!

"Educatia se poate reduce la un singur precept: sa stii sa te pui in locul aproapelui."



CARMEN SYLVA-Regina Elisabeta, prima Regina a Romaniei!

Almost Persuaded ~ Etta James

Etta James - Stop The Wedding

Din cugetarile unei Regine!

"Un mare romancier  a spus ca exista oameni-izvor, oameni-fantana, oameni-cisterna; o singura categorie a uitat: oamenii-mlastina."



             

CARMEN SYLVA - Regina Elisabeta, prima Regina a Romaniei!





Cartea o puteti comanda si aici www.ceainariacucarti.ro

Patrice - Dove Of Peace

YellLow - Put It On Top ft. Geneva

Ugly Duckling - A Little Samba

Maroon 5 - Don't Wanna Know (Audio) ft. Kendrick Lamar

Pink Martini Hey Eugene

duminică, 8 ianuarie 2017

O strigare de inceput de an!

Strigarea vine  de la Campina, pentru ca pe 8 ianuarie 2017  se implinesc 514 ani de la prima atestare documentara a asezarii. Pentru ca a fost mai intai un sat, apoi un targ, apoi vama intre Transilvania si Muntenia, iar din 1994 este municipiu. Sa stiti ca mie Campina mi se pare un oras iubit: este destul de curat, am vazut oameni care se apleaca sa ia de jos gunoaiele si sa le puna la cos(na!), are multe flori si mereu , de la vizita la vizita, se vede o dezvoltare , o crestere a lui intru frumos si bine. Nu va mai spun ca exista tot felul de magazine, piete, restaurante, cafenele, baruri, iar peste ele troneaza majestuos cele doua spatii culturale ce , dupa mine, reprezinta emblema orasului: Castelul Iulia Hasdeu si Muzeul Nicolae Grigorescu. Va recomand sa vizitati Campina, veti vedea cum creste un oras iubit de locuitorii sai. Si se pare ca si de autoritati, care organizeaza maine un eveniment interesant despre istoria Campinei. Detalii aici 514 ani de atestare documentara, dar sigur ca cel mai bine ar fi sa va ganditi la o excursie cat de curand!