duminică, 12 martie 2017

Sa calatorim in timp cu Irina Procopiu!


Pentru ca odata ce incepi sa citesti jurnalul Irinei Procopiu, de fapt incepi o calatorie. O calatorie minunata in timpuri pe care nu le-ai trait, dar pe care merita sa le cunosti, o incursiune aproape reala  intr-un Bucuresti despre care stii ca era conectat la viata europeana, la adevaratele valori dupa care astazi tanjim, un oras adorat si hulit, european si oriental, clasic si modern, dar mai ales viu. Bine, viu este si astazi, orice s-ar zice, doar valorile sunt cumva incurcate, sper ca tanara generatie sa aiba puterea si vointa de a le readuce in ordinea  normalitatii.
Fiica de general, nascuta in 1873, Irina  a fost educata in spiritul frumosului, al artei si al culturii, a invatat cateva limbi straine, sa cante la pian, sa picteze, si astfel a ajuns sa isi doreasca sa traiasca o viata bogata, o viata deosebita. Si e clar, sper, ca nu ma refer la bogatiile materiale, asta apropo de valorile si principiile care ar trebui sa ne calauzeasca. Si a avut viata pe care a visat-o, iar jurnalul este marturia sa. De la filme la carti, de la concerte la dineuri pretentioase, de la Sinaia la Dobroesti, de la Horezu la Balcic, de la expozitii la spectacole de teatru, sau cum petreceau bucurestenii Revelionul ( cuvantul asta mi-a placut tare mult: de Anul Nou bucurestenii reveionau!), pe toate Irina le-a notat constiincioasa in caietele ei. Cea mai bine reprezentata perioada este cea interbelica, mai precis intre anii 30 si 40, adica perioada care se afla , statistic vorbind, pe primul loc intr-un top al calitatii vietii din Romania.
Prietena buna cu Maruka Cantacuzino si Cella Delavrancea,  a avut parte de auditii fermecatoare ale lui Enescu, atat la evenimente private cat si publice. Pe de alta parte, a fost membra a Asociatiei Muzicale al carei scop era gasirea si promovarea de tinere talente, nu numai prin organizarea de concerte, dar si prin obtinerea unor burse de studii.
O caracteristica ce strabate cartea si pe care azi eu nu prea o mai gasesc era intalnirea de la dejun sau cina si cateodata si la micul dejun! Iata cateva exemple:
"22 august: la dejun familia Gogu si incantatorul Radu Romanescu............La cina, sotii Grodel."
"Sambata, 14 ianuarie: pranzesc la Marguerite Bratianu..........Seara , cinez, impeuna cu George, la Coletta, care e in pat."
"17 aprilie"Dejun la Tabacovici, casa frumoasa si spatioasa, gradina splendida."
Si sigur, erau si dineurile mai mult sau mai putin pretentioase organizate la ambasade,legatii sau chiar la Palatul Regal. Pentru ca Irina Procopiu a fost doamna de onoare a Reginei Maria, slujba pe care a indeplinit-o cu profesionalism, dar mai ales cu o iubire nemarginita fata de aceasta uriasa personalitate ce ne-a fost dat sa o avem. Si dupa ce aceasta a murit, a  tinut in continuare memoria vie a Reginei, organizand diferite actiuni de aducere aminte, colaborand la diferite articole, conferinte, spectacole care ii aduceau un omagiu spiritului si sufletului ei.
Iata aici o schita a unui articol scris de Irina cu ocazia uneia dintre comemorari:


"Regina Maria, Regina florilor


Regina Maria, care dintre noi, la auzul acestor doua cuvinte impreunate, nu tresare, evocand radioasa intruchipare a celei care a fost Regina intre Regine? Regina Maria, careia copiii bolnavi si ranitii ii ziceau "Mama Regina".

Regina Maria de azi nu mi se mai arata decat in vis. Se poate oare ca aceea care a fost atat de strans legata de sufletul poporului nostru sa nu mai planga cu noi durerile noastre, sa nu se mai bucure de bucuriile noastre? Acest lucru este de neinteles. Se poate oare ca primaverile sa revina cu tot farmecul lor inflorit si Regina Maria sa nu se bucure de ele, ca ochii ei albastri atat de vii sa nu tresalte de emotie entuziasta fata de vraja felurita si imbalsamata a florilor? Se poate ca soarele sa rasara si sa apuna fara ca Regina Maria sa tresara la stralucirea ce revarsa asupra lucrurilor celor mai umile?Se poate ca raurile sa-si curga lin apele, fara ca soaptele lor sa fie talmacite de ea? Ca marea sa se razvrateasca, asemeni popoarelor, cand incatusarea limitelor ei i se pare nedreapta, fara ca ea sa le inteleaga? Se poate ca de la cei mai umili pana la cei mai daruiti de soarta, sa nu mai incerce sa vie sa-si gaseasca o mangaiere sau un imbold pe langa adanca si intelegatoarea ei blandete si fermecatorul ei suras? A ramas vie si o simtim printre noi, aceia care am avut marea cinste si fericire de a-i fi aproape.

Dragostea ei pentru flori era atat de mare incat, aflandu-se odata in Iugoslavia si voind sa se intoarca in tara  cat mai curand, raspunse Regelui Alexandru care o intrebase de ce se grabeste atat( caci intre cei doi exista o calda intelegere): "Am o intalnire cu un trandafir".

A murit Regina Maria si pamantul nu s-a cutremurat, fulgerele nu au strabatut cerul intunecat, norii nu s-au lasat in jos sa-si picure lacrimi de sange pe pamantul nostru vaduvit de plecarea ei.Nu, cerul a ramas senin, bland si cald, florile ei iubite au venit sa se ingramadeasca imprejurul ei, nevrand s-o lase sa plece in misterioase si necunoscute departari fara s-o insoteasca. Cea care era punctul luminos catre care se indreptau sufleteste privirile cercetatoare, aparitia ferica de care ne-am bucurat ani de-a randul nu ni se va mai arata niciodata. Acesta este lucrul de care nimeni nu se va putea mangaia vreodata."


Sigur ca nu totul a fost roz in viata Irinei, pentru ca cine are doar roz in viata? Probleme cu facturile la combustibil iarna, cu imprumuturile bancare sau nu, instalatori nepriceputi, chiriasi restanti, ei da, observati? Cam aceleasi cu cele din ziua de azi, doar ca la ea compensarea avea loc imediat, uneori chiar in aceeasi zi, pe principiul: ceva frumos, ceva urat, ceva material, ceva spiritual. Asta cred ca este mesajul principal al jurnalului: putem trece mai usor peste greutati daca reusim sa ne incarcam cat mai des sufletul si spiritul cu frumusete, iubire, toleranta si respect.

Daca vreti vreodata sa o comandati, intrati aici: 

Pagini de jurnal

PS. Multumiri editurii Polirom, care mi-a dat acceptul pentru a transcrie integral articolul Irinei Procopiu, si din nou doamnei Georgeta Filitti(dansei i-am multumit si personal) care a primit caietele Irinei si ni le-a transmis si noua, realizand un pod peste generatii pe care trebuie doar sa-l intretinem cu iubire si respect.





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu